Lumina Învierii va fi adusă, diseară, de pe mare, în Portul Tomis. IPS Teodosie estimează că peste 5.000 de persoane vor fi prezente la manifestările religioase

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va aduce la noapte Sfânta Lumină din largul Mării Negre până în Portul Tomis, iar apoi va fi purtată în procesiune până la Catedrala arhiepiscopală.

La fel ca în fiecare an, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, prin grija Patriarhiei Române, iar apoi fiecare eparhie va trimite delegați ca să ia Lumina Învierii de la Aeroportul Otopeni.

La Constanța, IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre, pe care o va purta în procesiune din Portul Tomis până la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, unde va fi oferită credincioșilor la ora 23.45, iar de la ora 24.00, va oficia Canonul Învierii, urmat de săvârșirea Sfintei Liturghii.

„Vom veni cu lumina de pe mare în Portul Tomis. Apoi ne vom îndrepta prin calea falezei, așa putem, așa avem acces, să venim în parcul Catedralei. Aici ne va întâmpina mulțimea de creștini, care abia așteaptă să ia Lumină. Această Lumină este în fiecare an nouă, unică, o nouă lumină pentru că Hristos își înnoiește Învierea Sa în fiecare an, o înnoiește prin Lumina pe care ne-o trimite nouă să ne arate că este viu în ceruri, că ne poartă de grijă.”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.

El estimează că peste 5.000 de persoane vor fi prezente la manifestările religioase.

Duminică, 24 aprilie, în prima zi de Paști, începând cu ora 12.00, la Catedrala arhiepiscopală, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulație internațională, simbolizare a universalității creștinismului.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*