Primăria Constanța a informat conducătorii auto că dacă tranzitează Șoseaua Mangaliei în această noapte și mâine noapte trebuie să știe că circulația se va desfășura cu dificultate pe porțiunile de drum cuprinse între zona magazinului Doraly și strada Pandurului.
Echipele de muncitori execută ultimele lucrări de asfaltare, după ce zilele trecute a fost frezat stratul de uzură.
În acest context, participanții la trafic sunt rugați să evite acest sector de drum în cele 2 nopți, în măsura posibilităților, folosind rute alternative.
În paralel, pe timpul zilei, continuă lucrările de amenajare a sensurilor giratorii de la intersecția șoselei Mangaliei cu strada Hatman Arbore și din zona Doraly. Totodată, se amenajează și trotuarele pe porțiunile rămase.
Proiectul “Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, zona Bd. 1 Mai – Șoseaua Mangaliei” vizează resistematizarea infrastructurii de transport corespunzatoare celor 2 artere rutiere pentru încurajarea utilizării modurilor de transport mai prietenoase cu mediul, prin creșterea atractivității și accesibilității deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta și pietonale, precum și adaptarea la nevoile persoanelor cu dizabilități și mobilitate redusă.
Be the first to comment