RAJA va întrerupe furnizarea de apă potabilă în ziua de marți, 20 iunie, pe mai multe străzi din Cernavodă, între orele 08.00 și 16.00. Măsura este luată pentru executarea lucrărilor de racordare la sistemul centralizat a noii conducte de alimentare cu apă de pe strada Răzoare.
Potrivit RAJA, consumatorii de pe străzile Victoriei, Răzoare + Fdt. Răzoare, Viilor – cu adiacentele, Ioachim Ionașcu, Ghioceilor, Prel. Seimeni – cu adiacentele, cei din Cartierul Tudor Vladimirescu, Spitalul Municipal și Utilități Publice – Gospodăria Comunală Cernavodă vor fi direct afectați de lipsa apei potabile în această perioadă.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului împreună cu formațiile de lucru ale RAJA vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ”, au transmis reprezentanții societății.
Totodată, aceștia roagă utilizatorii afectați de lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Investițiile fac parte din Contractul de lucrări – CL24 – „Rețele apă Cernavodă, Faclia și Tortoman. Aducțiuni Faclia, Cernavodă. Rețele de canalizare Cernavodă, Satu Nou și Mircea Vodă”, în valoare de aproximativ 56 de milioane de lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Be the first to comment