Locuitorii din Valu lui Traian au rămas fără apă din cauza unei avarii

Atenție, se oprește apa!

Astăzi – 02 noiembrie 2023, a survenit o avarie la nivelul conductei de distribuție, cu diametrul de 800 mm, din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța.

Pentru realizarea operațiunilor de remediere a acesteia, se sistează furnizarea apei potabile către consumatorii din localitate (cu excepția celor din zona C),  în intervalul orar 10.00 – 14.00.

“Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile, în cel mai scurt timp” – RAJA Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*