La nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Murfatlar, județul Constanța, se vor executa lucrări de conectare la rețeaua existentă a noii conducte de distribuție de pe strada Mihai Eminescu. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile marți – 24 octombrie 2023.
Astfel, în intervalul orar 08.00 – 16.00, vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitatea Murfatlar.
Investiția face parte din cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a societății RAJA S.A. Constanța în perioada 2014-2020”, CL 20 – ”Rețele apă Poarta Albă, Murfatlar. Rețele apă și canalizare Castelu. Aducțiune Castelu”, în valoare de aproximativ 37 milioane lei.
“Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.
Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor” – RAJA Constanța.
Be the first to comment