Polițiștii percheziționează locuința unui bărbat de 45 de ani, din Limanu, care este acuzat că ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră, de 15 ani.
Potrivit IPJ Constanța, la această oră, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează o percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de viol.
Percheziția are loc în comuna Limanu, la domiciliul unui bărbat, de 45 de ani.
Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în luna decembrie 2024, acesta ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră, de 15 ani.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
Be the first to comment