Liturghie de hram la mănăstirea Prodromița

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. FOTO Adrian Boioglu
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. FOTO Adrian Boioglu

Duminică, 12 iulie, în calendarul creștin-ortodox este consemnată sărbătoarea Cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos. Cu acest prilej, începând cu ora 8.15, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinți stăreția și anexele schitului Prodromița, apoi va oficia Sfânta Liturghie.

Așezământul monahal se află în partea de vest a localității Hârșova, pe malul Dunării și, aici, credincioșii pot cinsti o copie a icoanei Maicii Domnului Prodromița, realizată în Sfântul Munte Athos.

Icoana „Prodromița” a fost pictată acum 150 de ani. Dorindu-și din tot sufletul ca și la schitul Prodromul să fie o icoană făcătoare de minuni, monahul Nifon și ucenicul său, Nectarie, au venit din Sfântul Munte la Iași unde au găsit un meșter iconar, Nicolau Iordache, ce a respectat condițiile impuse: spovedanie, post și rugăciune.

La un moment dat, după terminarea veșmintelor, meșterul iconar a întâmpinat dificultăți la pictarea chipurilor, amânând lucrul până a doua zi. Dimineața, după rugăciune, când a vrut să picteze a găsit fețele pictate în mod desăvârșit. De aceea se spune că icoana nu a fost făcută de mână omenească. Mărturia pictorului se află la schitul Prodromul într-un document datat 29 iunie 1863.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Manastirea Prodromita de la Harsova Piatra de Temelie

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*