Târgul de Turism al României și-a deschis porțile joi, 16 februarie. Sute de stand-uri care mai de care mai mari, mai colorate și mai gălăgioase au fost construite de cei care își promovează destinațiile turistice.
Vizitatorii sunt așteptați cu mâncare din anumite zone, muzică și, în anumite situații, chiar și cu o bucățică de peisaj montan sau marin. Unii expozanți au construit câte un adevărat han la care poți să te bucuri de atmosfera locului, alții au adus stânci de munte pentru a simula priveliștea, iar Asociația Litoral a adus o părticică din atmosfera de la Vama Veche, cu tot cu cocktail bar-urile de acolo.
Stand-ul Asociației Litoral Delta Dunării a fost unul dintre cele mai vizitate și apreciate în Ziua Deschiderii și asta pentru că vizitatorii au primit icre și zacuscă de pește de la Jurilovca, vin de Dobrogea și au luat parte la un adevărat Beach Party.
Evenimentul de deschidere a fost un bun prilej pentru lansarea filmului de prezentare al litoralului. Clipul are peste 7 minute și a fost realizat pe parcursul a 4 luni de o echipă de profesioniști. În imagini apar, pe lângă stațiunea Mamaia, obiective precum Delfinariul Constanța, Terminalul de Pasageri din Port, Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, precum și ilustrație de la concertele și evenimentele de pe plaja, petrecerile din cluburi, Raliul Mamaia sau Campionatul de Bob.
Urmăriți reportajul video și interviurile realizate de echipa Constanța NEWS la Târgul de Turism al României, precum și filmul oficial al Litoralului.
Be the first to comment