Președintele Organizației Municipale Constanța a Partidului Național Liberal, consilierul județean George Muhscină, transmite un mesaj de unitate și susținere față de poziția consilierilor liberali din Consiliul Local Municipal Constanța.
„Resping hotărât orice acuzație și tentativă de intimidare la adresa consilierilor liberali municipali și împotriva Partidului Național Liberal. PNL Constanța este o organizație unită, înrădăcinată în respectarea legii și a bunului-simț. Un fost membru de partid care se agață cu dinții de scaunul funcției nu ne impresionează și nu are cum să ne intimideze”, declară George Muhscină.
Consilierul județean liberal susține că
„Primăria PSD nu respectă un set de reguli de bază ale democrației. Transparența decizională și dialogul sunt pur și simplu ignorate prin practici <<șmecherești>>, precum punerea subiectelor importante pe ordinea de zi suplimentară a ședinței CLM, cu 5 minute înainte de vot, fără dezbatere, arătând lipsa de respect față de consilieri și opoziție. Astfel de practici merită un răspuns pe măsură, cum ar fi părăsirea lucrărilor unei ședințe conduse în mod abuziv”.
Acesta reafirmă faptul că „viziunea PNL Constanța este fundamentată pe principii și reguli clare: respect pentru lege, respect reciproc, dezbatere, democrație. Acțiunile grupului consilierilor locali ai PNL sunt îndreptățite și vin ca un răspuns natural la nerespectarea regulilor unei primării PSD care se încăpățânează să aibă o atitudine profund incorectă față de opoziție”.
„PNL Constanța are o poziție solidară cu reprezentanții săi din Consiliul Local Municipal. Această solidaritate se bazează pe convingerea că am procedat întotdeauna corect. Prin urmare, acuzațiile care ni se aduc, fie că vin din partea unui fost membru PNL, fie că vin din partea primarului PSD, le trecem în dreptul mizeriilor politice, care ar trebui să își găsească locul nu în spațiul public, ci eventual la groapa de gunoi a politicii. Menționez că fostul consilier ales pe listele PNL si-a pierdut calitatea de membru al Partidului Național Liberal pe fond, dar pe formă încearcă să revină în funcția de consilier prin tertipuri procedurale, forțând aderarea la un grup pe care nu îl respectă”, conchide președintele Organizației Municipale PNL Constanța, consilierul județean George Muhscină.
Be the first to comment