La Universitatea Ovidius se lansează proiectul științific „Constanța spune NU hepatitei C”

Universitatea Ovidius Constanța. FOTO Arhiva UOC
Universitatea Ovidius Constanța. FOTO Arhiva UOC

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) va găzdui vineri, 9 aprilie, lansarea campaniei „Constanța spune NU hepatitei C”, proiect de cercetare, conștientizare și testare gratuită pentru depistarea virusului hepatitic C, lansat de Clinica de Gastroenterologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, în parteneriat cu Asociația Gastroenterologia Tomitana.

Conform prof. univ. dr. Eugen Dumitru, cadru didactic al Facultății de Medicină a UOC, evenimentul, programat de la ora 12.00, în Sala Senatului – Campus Corp A (Aleea Universității, nr. 1) se va desfășura în format hibrid, online și cu prezență fizică, pentru cei aproximativ 35 de participanți, reprezentanți ai autorităților locale, specialiști ai sistemului de sănătate, cadre universitare, cercetători.

„În cadrul proiectului vom promova controlul prin teste rapide de diagnostic care vor fi distribuite gratuit, împreună cu consumabilele și materialele de protecție necesare, cabinetelor medicale din unitățile industriale, parte din proiect, și în cabinetele medicilor de familie, împreună cu materialele educaționale și informative, despre modalitățile de transmitere a virusului hepatitic C, riscurile nediagnosticării și netratării la timp a persoanelor infectate cu acest virus”, a declarat prof. univ. dr. Eugen Dumitru, Șeful Clinicii de Gastroenterologie.

În cadrul proiectului, persoanele depistate pozitiv la infecția cu virusul hepatitic C (VHC) vor beneficia de consiliere în vederea îndrumării către medicii specialiști din cadrul clinicii de specialitate a SCJU Constanța pentru continuarea investigațiilor și stabilirea oportunității includerii în tratament.

„La finalul campaniei, va fi realizat un registru al pacienților care suferă de Hepatită C care va reprezenta sursă de date științifice importante, cu utilitate multiplă în diagnosticarea și tratarea cazurilor, în cercetare, la studii, proiecte, articole științifice realizate sub egida Facultății de Medicină a UOC”, a subliniat prof.univ. dr. Eugen Dumitru.

Până la finalul lunii iunie 2021, în cadrul campaniei vor fi testați 5000 de români cu vârsta peste 18 ani, persoane care prezintă factori de risc pentru infecția cu virusul hepatic C, angajați ai unităților industriale din Portul Constanța (USA, UMEX), Oil Terminal și persoane din comunitățile rurale din județul Constanța (comunele Cogealac, Mereni, Bărăganu, Negru-Vodă) prin intermediul cabinetelor medicilor de familie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*