La Ovidiu a fost inaugurată astăzi Substația de Ambulanța

La Ovidiu a fost inaugurată astăzi Substația de Ambulanța. FOTO CJ Constanța

Primarul orașului Ovidiu, George Scupra, a participat astăzi la deschiderea Substației de Ambulanța din localitate.

„Este un proiect la care țin foarte mult și recunosc că pașii pentru realizarea acestuia i-am început acum aproximativ nouă luni. Am reabilitat în totalitate spațiul unde funcționa Centrul de Permanență, atât la interior dar și pe exterior, am achiziționat toate dotările necesare și cu sprijinul autoritățile județene am obținut avizul de funcționare. Totodată am pus la dispoziție o ambulanță de tip B, cu toate dotările aferente, pe care am achiziționat-o printr-un proiect transfrontalier, finanțat cu bani de la Uniunea Europeană”, a precizat Ovidiu Scupra.

Primarul orașului Ovidiu spune că prin deschiderea acestei substații de ambulanță, gradul de siguranță a cetățenilor a crescut semnificativ, deoarece timpii de răspuns în caz de urgență medicală au scăzut considerabil, de la aproximativ 30 de minute la 5 – 7 minute, atât pentru locuitorii din Ovidiu, Poiana, Culmea dar și pentru zonele învecinate.

„Menționez că serviciul de ambulanță din Ovidiu este disponibil prin numărul unic de urgență 112. În perioada următoare vom face toate demersurile necesare să autorizăm și Centrul Medical de Permanență aflat acum în sediul vechi al primăriei, în spatele geamiei, acesta fiind o reală nevoie pentru ovidieni. Vă doresc multă sănătate și mai ales în contextul pandemic, dacă va fi cazul, acest proiect să fie de un real folos pentru oameni”, a mai spus George Scupra.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*