La Medgidia, în ședința Consiliului Local se vor supune la vot mai multe proiecte de natură imobiliară

Vot în ședința de Consiliu Local Medgidia. FOTO Primăria Medgidia
Vot în ședința de Consiliu Local Medgidia. FOTO Primăria Medgidia

Consilierii locali din Medgidia se vor întruni pe 21 septembrie în cadrul unei ședințe ordinare. în cadrul acesteia se vor supune la vot un număr de opt proiecte, fiind vorba printre altele de repartiția unei locuințe ANL și de regulamentul pentru ridicarea și transportarea vehiculelor abandonate. Inițiatorul acestora este primarul Valentin Vrabie.

1. Aprobarea Regulamentului privind ridicarea, transportul, depozitarea şi restituire/predarea vehiculelor fără proprietar/stăpân sau abandonate pe domeniul public/privat al municipiului Medgidia aflat în administrarea D.G.D.P.P.

2. Modificarea şi completarea inventarului bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului Medgidia, judeţ Constanţa

3. Aprobarea vânzării, prin licitaţie publică, a unui imobil teren, domeniu privat al municipiului Medgidia, identificat cadastral sub nr.106513

4. Aprobarea vânzării, prin licitaţie publică, a unui imobil teren, domeniu privat al municipiului Medgidia, identificat cadastral sub nr.106025

5. Aprobarea iniţierii procedurii de vânzare, în condiţiile art.123 alin.(3) şi (4) din Legea nr.215/2001 a imobilului teren proprietate privată a municipiului Medgidia, identificat cadastral sub nr.105020

6. Aprobarea repartizării unor unităţi locative situate în bloc ANL

7. Aprobarea dezmembrarii unui imobil teren apartinanad domeniului privat al municipiului Medgidia identificat cadastral sub nr. 108281

8. Aprobarea trecerii unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Medgidia

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*