La Medgidia a început campania de distribuire a măștilor de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate

Masca de protecție redevine obligatorie în spații publice deschise.

Primăria Municipiului Medgidia a început de miercuri, 09 septembrie, campania de distribuire a măștilor de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate cu domiciliul în municipiul Medgidia, localitățile Valea Dacilor și Remus Opreanu.

Acțiunea se va realiza în conformitate cu Ordonanța de urgență nr. 78/2020 privind acordarea de către Ministerul Sănătății, prin Direcțiile de Sănătate Publică județene și a municipiului București, autorităților publice locale, a necesarului de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate de pe raza unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020.

Categoriile beneficiare sunt:

  1. persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  2. persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
  4. persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Se acordă un număr de 50 de măști de protecție, pentru fiecare persoană beneficiară. La ridicarea măștilor de protecție este necesară copia actului de identitate. Măștile de protecție se distribuie la sediul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Medgidia, curtea interioară.

Programul de lucru este următorul:

  • Luni – Joi: 09.00 – 16.00;
  • Vineri: 09.00 – 13.00.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*