La Cumpăna se ține Festivalul Internațional „Rodul Pământului“, ediția 2018

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL “RODUL PĂMÂNTULUI” Editia a XVI-a

La Cumpăna sunt așteptați cu ocazia Festivalului Internațional „Rodul Pământului“, 10.00 de spectatori, potrivit organizatorilor. Aceștia îi vor putea vedea producătorii agricoli, crescători de animale, păsări, meșteri populari și gospodinele din România, Bulgaria, Turcia, Grecia, Republica Moldova.

Satul românesc este locul care respiră și trăiește odată cu tine, locul care vorbește despre viață, despre puterea omului de a stăpâni și de a cunoaște, în care valorile morale și spirituale se păstrează și se perpetuează.
Festivalul Internațional ”Rodul Pământului” este un eveniment dedicat pământului, gastronomiei românești și internaționale, bogăției etnografice și folclorice, realizat sub egida Centenarului Marii Uniri și a celor 140 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria-Mamă, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Evenimentul se va desfășura în localitatea Cumpăna, județul Constanța, în perioada 29 – 30 septembrie 2018, pe stadionul din cadrul Complexului Sportiv ”Victoria” Cumpăna, între orele 10:30 – 20:00, unde oaspeți ne vor fi producătorii agricoli, crescători de animale, păsări, meșteri populari și gospodinele din România, Bulgaria, Turcia, Grecia, Republica Moldova, veniți să-şi prezinte hărnicia şi priceperea în bucătărie, dar și la lucrul câmpului.

În cadrul evenimentului vor avea loc: parada portului popular, expoziție cu vânzare a recoltei pamântului, expoziție și promovare turistică și gastronomică, ateliere de gastronomie aplicată, concursuri de sculptură în fructe și legume, rețete inedite, spectacole de muzică populară, unde vor participa peste 10.000 spectatori.

ZIUA  I – sâmbătă, 29 septembrie

 

Interval orar

Desfășurarea evenimentului
10001030·Parada portului popular-Troiţă-Biserica „Sf.Maria” –Stadion Cumpăna

·Fanfara R.A.J.A. Constanța

·Asociația „TOMIS”

1030-1130Deschiderea oficială a manifestării –Prezentatori

Cuvânt de bun venit adresat de primarul comunei Cumpăna,ec. Mariana Gâju

Intonarea Imnului de Stat al României – Daniela Vlădescu – Dir. Teatrul de Operă și Balet ʺOleg Danovskiʺ Constanța /Imnul Comunei

Binecuvântarea acordată de Inalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

Alocuţiuni invitaţi

Vizitarea standurilor cu produse agricole şi preparate tradiționale, a standurilor cu produse meșteșugărești și a expoziției de gastronomie

1130-1135PREZENTATOR – ELENA PLĂTICĂ – solist muzică populară dobrogeană şi IONUȚ DULGHERIU – prezentator radio
1135-1155Acord de înfrățire între Cumpăna (România) și Edremit (Turcia)
1135-1155Ansamblul folcloric „BOBOCEII CUMPENEI”din comuna Cumpăna, jud.Constanţa

Recital folclor dobrogean Chitoşcă Mihai, Sebastian, com. Cumpăna

1155-1215Ansamblul folcloric „LUMINIȚE DOBROGENE”din Lumina, jud. Constanța – instructor Dordea Elena
1215-1235Ansamblul folcloric „AROMÂN DOR”- com. Sarighiol de Deal, Tulcea, instructor Caimacan Popescu Dumitru
1235-1255Ansamblul „KARDELEN”- din comuna Cumpăna
1255-1305PREMIEREA NOU NĂSCUŢILOR DIN LUNA SEPTEMBRIE 2017
1305-1335Recital EXTRAORDINAR – MARGARETA CLIPA
1335-1405Recital extraordinar VETA BIRIȘ
1405-1425Ansamblul Focloric „SÂNZIENE DOBROGENE”, Negru Vodă, Gina Nicolin
1425-1445Ansamblul folcloric „FLORI DOBROGENE”din Lumina, jud. Constanța – instructor Dordea Elena
1445-1505Ansamblul folcloric „AMZĂCENII”, din com. Amzacea, Orașul Cernavoda- instructor Laura Danilov
1505-1550Recital TARAFUL MORUNGLAV – OLT
1550-1610Asociația „TOMIS” – demonstrație militară -14 persoane(paradă)
1610-1620Echipa de Gimnastică Clubul „C.S. VICTORIA CUMPĂNA”, instructor

ELENA VLAD

1620-1635Clubul  „SHOBU CUMPANA – Carate KYOKUSHUIN“- instructor Istrate Bogdan,
1635-1655Formația AMIGO
1655-1705Echipa de rugby Clubul „C.S. VICTORIA CUMPĂNA”, antrenor Băcioiu Florin

Festivitatea de premiere a componenților secției de rugby jucatori și antrenori, vicecampioni naționali 2018, categoria U12

1705-1725Ansamblul folcloric „DANUBIUS”,   din Tulcea-–instructor CătălinTănăsuică
1725-1740Premierea celor mai buni gospodari din comună
1740-1800Ansamblul Focloric „ASTRAS” Constanța, STEFĂNEL GAVRIZI
1800-1820Trupa de street dance „ALL IN ONE DANCE” Constanța, manager trupă – Oana Vasiliev
1820-1840Ansamblul Focloric „DOR DOBROGEAN”, Negru Vodă
1840-1850Echipa de fotbal Clubul„C.S. Victoria Cumpăna” antrenor MUSTACĂ

CRISTIAN

1850-1910Ansamblul Folcloric „ROMÂNCUȚA”, maestru coregraf Olteanu Constantin

Recitaluri Ştefania Luzinschi, Iordan Elena, Câmpanu Cătălin -com. Cumpăna

1910-1925Ansamblul Folcloric „DOINA CUMPENEI”, maestru coregraf Olteanu Constantin
1925-1945Ansamblul Folcloric „DOR VÂNĂTOREAN”, maestru coregraf
1945-2005PREMIEREA TINERILOR MAJORI (3 băieți și 3 fete)
2005-2100Recital extraordinar  ELENA GHEORGHE
2100Disko

 

DUMINICĂ, 30 septembrie

Interval

orar

Desfăşurarea evenimentului
1100 – 1130Deschiderea oficială a manifestării ;

Cuvânt de bun venit adresat de primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju

Vizitarea standurilor cu produse agricole şi preparate tradiţionale, a standurilor cu produse meşteşugăreşti şi a expoziţiei de gastronomie

Discuţii cu producătorii agricoli, legumicultori,  crescători de animale etc.

1130 – 1150Ansamblul folcloric„ROMÂNCUŢA” comuna Cumpăna, judeţul Constanţa,; 16 persoane, maestru coregraf  Constantin Olteanu;
 1150 –1200Şcoala de Balet „NICOLAE SPIRESCU” – com. Cumpăna, instructor Theodora Spirescu
1200 – 1220Recital extraordinar VIORICA CHIURCIU
1220 – 1240Grup vocal„NUFERII ALBI”, Jurilovca-Tulcea, instructor Valentine Koker
1240– 1300Ansamblul folcloric „CARSIUM” – Hârșova, instructor Voicu Camelia
1300– 1345Recital extraordinar ALEXANDRU BRĂDĂȚAN
 1345–1405Ansamblul Multietnic „TECHIR”, instructor Borali Birsen
1405– 1425Ansamblul folcloric„GHIOCEL DE LA LUNCAVIȚA”, Luncavița-Tulcea, instructor Cătălin Tănăsuică
1425 – 1445Trupa „AUDEO”-folclor țigănesc, Cernavoda,  instructor Netty Ioniță
1445– 1500Cea mai mare ‘’PLĂCINTĂ DOBROGEANĂ’’-prezentare şi degustarea celei mai mari plăcinte dobrogene  care măsoara peste 47 m
1500 – 1545Recital extraordinar NICOLAE FURDUI IANCU
1545 – 1605Ansamblul „VANGHILISMO”, comuna Mihail Kogălniceanu, instructor Cornel Puiu
1600 – 1620Recital pian – prof. Elisa Baciu,
1620-1640Ansamblul folcloric „PLAI DE DOR” – Albești, instructor Elena Dordea,
1640-1700Ansamblul folcloric „IZVORAȘUL DOBROGEAN” – Albești, instructor Elena Dordea
1700– 1720Ansamblul folcloric „ARMÂNA MEA”din Ovidiu, jud. Constanța – instructor Dordea Elena
1720 – 1805Recital extraordinar GELU VOICU 0744269651
1805 – 1825Trupa de Dans Modern „ANGY DANCE STUDIO”, oraş Techirghiol, instructor Angelica Mihale
1825 – 1845Ansamblul folcloric „TRADIȚII DOBROGENE”din Pecineaga – maestru coregraf Călin Mihai
1845 – 1855Recital Adriana Ivanciu – comunaCumpana
1855 – 1910Secția de Lupte Libere Clubul C.S VICTORIA  Comuna Cumpana –antrenor Papazu George
1910 – 1920Echipa de Scrimă CLUBUL „C.S. Victoria Cumpăna” -antrenor BEZEM SEBASTIAN
1920 – 1935Grupul vocal „FOLKTROTTER”, prof. Walter Ghicolescu
1935 – 1955Ansamblul folcloric „ELPIS” al comunităţii Elene din Constanţa, instructor Teodora Parlea
1955– 2010Scoala de Dans Sportiv„Laura Dance Studio“– instructor Laura

Bogorodea

2010–2110Recital extraordinar-  IONUȚ GALANI
ÎNCHIDERE  EVENIMENT – FOCURI  DE  ARTIFICII

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*