Duminică, 17 iunie, începând cu ora 11:00, la sediul central al Universității „Ovidius” din Constanța, corpul nou al Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu” (Bd. Mamaia nr. 124), va avea loc ceremonia de inaugurare a Consulatului Onorific al Estoniei la Constanța.
La eveniment vor participa prim-ministrul Estoniei, Excelența Sa domnul Jüri Ratas, prim-ministrul României, Excelența Sa doamna Viorica Dăncilă, și ambasadorul Estoniei în România, Excelența Sa domnul Ants Frosch.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Constanța aduce la cunoștința constănțenilor că astăzi, 20.03.2017, au început tratamentele fitosanitare, pe domeniul public al municipiului Constanța inclusiv stațiunea Mamaia și se vor desfășura etapizat, pe toată perioada sezonului estival 2017. Tratamentele […]
Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa aminteşte contribuabililor din Staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă că vineri, 01 iulie 2016, este ultima zi pentru declararea, respectiv plata taxei pentru creşterea gradului de linişte şi […]
În fiecare an pe 20 iulie în România se sărbătorește Ziua Energeticianului, aceasta fiind zi liberă și pentru salariații Termoficare Constanța SRL. Casieriile societății situate în strada Badea Cârțan nr.14 A și aleea Cutezătorilor nr.13, […]
Be the first to comment