Direcția Sanitar Veterinară din Constanța informează asupra faptului că până la data de 4 octombrie 2018, în baza buletinelor de analiză emise de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Pestă Porcină Africană, în județul Constanța au fost declarate 79 de focare de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici.
Pesta Porcină Africană a fost confirmată în gospodării aflate în 39 de localități: Istria, Vadu, Dulcești, Cheia, Vadu Oii, Ciobanu, Gârliciu, Hârșova, Seimenii Mici, Seimeni, Tichilești, Băltăgești, Lazu, Tuzla, Topalu, Traian, Sat Mircea Vodă, Ion Corvin, Viile, Sinoe, Zorile, Piatra, Palazu Mic, Agigea, Peștera, Capidava, Tudor Vladimirescu, Cernavodă, Oltina, Saraiu, Siliștea, Rasova, Miorița, Ostrov, Cochirleni, Vlahi, Horia, Faclia, Vulturu.
Conform procedurilor, D.S.V.S.A. Constanța a luat următoarele măsuri: punerea sub supraveghere sanitară veterinară oficială a exploatației, au fost impuse restricții de mișcare, s-a efectuat dezinfecţia exploatației afectate, a spațiilor de cazare ale porcilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.
În cadrul măsurilor zoosanitare de prevenire și combatere dispuse de către Centrul Local de Combatere a Bolilor Constanța, pentru controlul și stingerea focarelor de PPA, prin Ordin al Prefectului Județului Constanța s-a dispus, începând cu data de 21 iulie, aplicarea măsurilor de ucidere preventivă a tuturor efectivelor de porcine din gospodăriile individuale din localitățile afectate. Până la data prezentei au fost sacrificați 6054 de porci.
În urma uciderii preventive a porcinelor din localitățile afectate de Pestă Porcină Africană (PPA) din județul Constanța, au fost întocmite 849 de dosare, din care sunt finalizate 799 de dosare de evaluare aferente despăgubirilor proprietarilor de porci afectați de PPA, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare, respective HG 1214 din 2009, cu modificările și completările ulterioare.
Până în prezent, au fost plătite 747 de dosare cu o valoare de 3099,09 mii de lei. Această plată a fost efectuată de către D.S.V.S.A. Constanța prin virament bancar în contul fiecărui proprietar, restul dosarelor urmând a fi plătite începând cu săptămâna viitoare a anului current.
D.S.V.S.A. Constanța solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
Cum îți protejezi porcii de această boală
- nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;
- creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici;
- nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare; dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii, sau resturi de carne;
- nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie, în scopul montei cu animale din altă exploataţie;
- nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
- nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.
Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar de liberă practică concesionar, alte autorități, sau D.S.V.S.A. judeţeană.
Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.
Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
Be the first to comment