La finalul celei de-a 55-a zi de autorecenzare pentru recensământul populației și locuințelor 2021 (în perioada 14 martie – 7 mai 2022) erau completate 198.250 chestionare la nivelul județului Constanța. Dintre acestea, 139.241 au fost completate în mediul urban (70,2 la sută) și 59.009 pentru mediul rural (29,8 la sută).
Potrivit Direcției Județene de Statistică Constanța, cele mai multe chestionare în mediul urban au fost completate pentru municipiul Constanța (87.086), orașul Năvodari (12.271) și municipiul Mangalia (11.211), iar în mediul rural pentru comuna Cumpăna (6.240), comuna Valu lui Traian (5.479) și comuna Lumina (2.671). Cele mai puține chestionare completate au fost în comunele: Vulturu (59), Siliștea (66), Deleni (77).
Din totalul chestionarelor completate în această perioadă, 42,2 la sută au beneficiat de sprijinul recenzorilor din centrele pentru autorecenzare asistată.
Județul Constanța se situează pe locul 10, după numărul chestionarelor completate, după municipiul București, județele Cluj, Brașov, Prahova, Timiș, Bihor, Mureș, Argeș și Iași. Situația zilnică a autorecenzării pe județe se poate descărca de pe site-ul recensământului la adresa: https://www.recensamantromania.ro/situatie-autorecenzare/.
În a opta săptămână de autorecenzare au fost completate 43364 chestionare, cele mai multe chestionare completate într-o săptămână față de fiecare din cele opt săptămâni de autorecenzare. Lista locațiilor, precum și programul de funcționare a centrelor de Autorecenzare Asistată din localitățile județului Constanța este disponibilă pe site-ul Direcției Județene de Statistică la adresa: https://constanta.insse.ro/recensaminte/rpl_2021/.
Dovada autorecenzării efectuate până pe 15 mai 2022 se poate descărca până la data de 15 mai 2023, de pe site-ul recensământului la adresa: https://dovrec.insse.ro/.
Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021 puteți să consultați www.recensamantromania.ro (site pe care se găsește platforma de autorecenzare). Pentru orice lămuriri și întrebări referitoare la procesul de autorecenzare și la recensământul populației și locuințelor, puteți apela și Call Center la 0314/338.300.
Chernomorka — Ukrainian seafood restaurants. On Saturday, the 14th of
May we will open in Constanța.
We`re interested in advertising on your resources. Please, send me the
price-list and variants of placement.
Yours sincerely,
Ivan Lifintsev
Marketing Communications | Chernomorka