În dimineața de 14 iulie, în juru orei 5.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile Constanţa care se afla în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în staţiunea Vama Veche, în zona plajei „La Rogojini”, a observat patru tineri care au acționat și au sustras rucsacul unei persoane care se odihnea pe plajă.
Potrivit reprezentanților GJM Tomis, trei dintre suspecți s-au plasat în imediata apropiere a persoanei păgubite. Unul în drepta și altul în stanga persoanei, unul lângă foișorul salvamarului și cel de-al patrulea a smuls rucsacul folosit ca pernă. Au fost somați, moment în care au luat-o la fugă. Au fost prinși doi dintre ei, cel care a sustras rucsacul și cel de lângă foișor, iar mai târziu, după aproximativ 30 de minute și ceilalți doi care au dispărut în mulțime.
În rucsac, persoana păgubită avea îmbrăcămintea cu care a venit să-şi petreacă sfârşitul de săptămână la mare.
Celor patru suspecţi cu vârste cuprinse între 16-21 ani le-au fost întocmite actele de constatare pentru furt și au fost conduşi la sediul Poliţiei Vama Veche pentru continuarea cercetărilor.
Jandarmii constănţeni recomandă turiştilor să nu lase nesupravegheate pe plajă bagajele sau lucrurile de valoare (genţi, telefoane mobile, camere de fotografiat/filmat). De asemenea, păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, locul în care aţi lăsat bunurile personale şi încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv.
Be the first to comment