IPS Teodosie va oficia slujbe în Cumpăna și Năvodari de Sf. Parascheva

Sarbatoarea Sf. Parascheva

Sâmbătă, 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o cinsteşte pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ale cărei moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Vineri, 13 octombrie, de la ora 15.00, la biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din localitatea Cumpăna, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Botez pentru cinci copii aflaţi în asistenţă maternală.
Hramul bisericii va fi împodobit cu aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei (de la Peștera Sfântului Andrei) și ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon (de la Catedrala arhiepiscopală). Sfintele odoare se află încă de marți la biserica din Cumpăna și vor rămâne până luni, 16 octombrie.

Sfânta Parascheva este şi ocrotitoarea oraşului Năvodari, dar şi a celei mai vechi biserici din oraş ce are acest hram.
Cu acest prilej, vineri, 13 octombrie, la ora 17.30, ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din Năvodari, apoi va conduce tradiționala procesiune cu icoana și veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva pe următorul traseu: biserica „Sf. Parascheva” (Zona Kaufland) – str. Constanţei – biserica „Bunavestire” – str. Mării – str. Frunzelor – str. Rândunelelor – biserica „Sf. Cuv. Parascheva”.
Sâmbătă, 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, IPS Teodosie va răspunde invitaţiei IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, şi va participa la Sfânta Liturghie arhierească oficiată pe podiumul amenajat pe B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi, unde are loc cel mai mare pelerinaj ortodox din România.
Duminică, 15 octombrie, IPS Teodosie va face parte din soborul de arhierei care va oficia slujba de sfințire a picturii bisericii „Nașterea Maicii Domnului, Sfântul Proroc Ilie și Sfântul Nectarie” din Iași, urmată de oficierea Sfintei Liturghii.

Sfânta Cuvioasă Parascheva – ocrotitoarea Moldovei

Aceasta a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea şi s-a născut în cetatea Epivat, în apropiere de Constantinopol, pe ţărmul Mării Marmara, într-o zi de vineri (de aici denumirea populară de Sfânta Vineri). Încă din tinereţe a intrat în viaţa monahală, la o mănăstire de lângă Constantinopol. Apoi, timp de mulţi ani a trăit o viaţă ascetică în mânăstirile din Constantinopol, Ierusalim şi de pe Valea Iordanului. La 25 de ani s-a întors în locurile natale, unde a trăit timp de doi ani.
La vârsta de 27 de ani s-a mutat către Domnul, iar moaştele sale au fost păstrate în cetatea Epivat timp de 200 de ani. În jurul anului 1235, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo, în Bulgaria, după care au plecat la Belgrad, iar în anul 1521 au ajuns la Constantinopol.
Un moment de referinţă în istoria Sfintei îl reprezintă anul 1641 când voievodul moldovean Vasile Lupu a adus moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva la Iaşi şi le-a aşezat în biserica ctitorită de el, biserica „Sfinţii Tei Ierarhi”. Cinstitele moaște au rămas aici până când, în anul 1888, în urma unui incendiu, moaștele au fost depuse la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde se găsesc și astăzi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*