Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Efrem cel Nou pe 5 mai.
Sâmbătă, 6 mai, de la ora 8.30, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie în altarul de vară al schitului “Sfântul Dionisie și Sfântul Efrem cel Nou”, din apropierea localității Târgușor. Cu acest prilej, vineri și sâmbătă credincioșii se vor putea închina la veșmintele Sfântului Efrem cel Nou.
Duminică, 7 mai, de la ora 9.00, IPS Teodosie va sfinți fundația casei sociale “Cuvioasa Parascheva” din parohia Negru Vodă I, apoi va săvârși Sfânta Liturghie. Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, aduse de la Catedrala arhiepiscopală, icoana Maicii Domnului Kazanskaia, adusă de la biserica “Sf. Haralambie” din Constanța, și veșmântul Cuvioasei Parascheva, adus de la biserica “Sf. Nectarie” din Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu și compania aeriană AirConnect anunță deschiderea zborurilor interne de vară către trei destinații populare în România. Astfel, AirConnect va opera, începând de joi, 22 iunie, zboruri către Timișoara, Cluj și Oradea […]
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, la data de 13 decembrie, pentru 24 de ore, o femeie, de […]
Aproximativ 90 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanţa în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U. Constanţa, vor asigura ordinea şi siguranţa publică în Piaţa Ovidiu din Constanţa, pe timpul spectacolului „Revelion […]
Be the first to comment