Pe Codul Roșu de viscol, până și sfințitul Aghiazmei se face la alt nivel. Arhiepiscopul Tomisului a fost purtat pe brațe de câteva ajutoare pentru a trece mai repede peste momentul în care binecuvânta butoaiele cu apă.
La Constanța, temperatura resimțită în dimineața de Bobotează a ajuns la minus 20 Grade Celsius. Arhiepiscopia Tomisului a decis ca slujba de sfințire a apei să aibă loc în fața Catedralei Arhiepiscopale și nu pe faleza mării, așa cum se întâmplă de obicei.
În momentul în care înaltul prelat a mers către butoaiele de lemn, câteva ajutoare au sărit și l-au ridicat pe brațe pentru a dinamiza acțiunea.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor Constanța, Adrian Mihălcioiu a făcut un bilanț al realizărilor din anul 2019 pentru navigatorii români și membrii de sindicat.
Stațiunea Mamaia se pregătește pentru un final de sezon spectaculos, invitând turiștii și locuitorii Constanței să participe la Il Gran Finale la Mamma Mia Showtime, un eveniment de neuitat care va marca sfârșitul verii. Pe […]
Primăria și Consiliul Local al comunei Mihail Kogălniceanu au organizat sâmbătă, 20 mai, în colaborare cu Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, un eveniment deosebit în Parcul Tineretului (Pădure). Acesta a fost dedicat luptelor […]
Be the first to comment