În cursul zilei de 20 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfășurat o acțiune, pe raza staţiunii Eforie, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale care afectează climatul de ordine şi siguranţă publică.
Polițiștii constănțeni au acționat în intervalul orar 12:00-15:00, ocazie cu care au fost legitimate 42 de persoane.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2350 de lei, dintre care 4 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 1 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încalcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Astfel, pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii constănțeni au depistat un bărbat, pe plaja Belona, din stațiunea Eforie, în timp ce efectua acte de comerţ fără a îndeplini condiţiile legale. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu suma de 500 de lei.
În ceea ce privește activitatea rutieră, polițiștii au oprit și verificat 17 autoturisme.
Be the first to comment