Investiție de aproape 180 de milioane de lei pentru a face legătura între Autostrada A4 și Portul Constanța

Portul Constanța. FOTO: CNAPM SA

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru extinderea drumului la patru benzi de circulație și realizarea unui pasaj spre zona de nord a Portului Constanța, investiție de 179 de milioane de lei.

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 8 iunie, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Extinderea la 4 benzi a drumului dintre Poarta 7 și joncțiunea obiectivului Pod rutier la km 0+540 a Canalului Dunăre – Marea Neagră cu drumul care realizează legătura între Poarta 9 și Poarta 8 spre zona de Nord a portului Constanța”. Investiția este necesară pentru dezvoltarea infrastructurii de acces rutier dintre autostrada A4 și Portul Constanța.

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, prin această investiție, își propune extinderea la patru benzi și reabilitarea drumului principal de acces în zona de nord a portului Constanța, realizarea unui pasaj denivelat peste calea ferată de acces în zona de nord a portului Constanța și peste drumul de acces la P9, precum și regeometrizarea sensului giratoriu existent din capătul estic al autostrăzii A4. Investiția se va derula pe o perioadă de patru ani.

Finanțarea proiectului se va face prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Programul Operațional Transport 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din fonduri externe nerambursabile. Pentru acest proiect a fost alocată suma de 179 milioane lei (cu TVA).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*