Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină, miercuri după-amiază, în ajutorul unui copil de nouă ani, care căzuse într-o groapă de aproximativ 2,5 metri, în apropierea comunei Corbu.
„Am fost solicitați să intervenim pentru salvarea unui copil în vârstă de nouă ani, căzut într-o groapă în zona Corbu. Acolo s-au deplasat o autospecială din cadrul Stației Midia, împreună cu un echipaj medical SMURD de prim ajutor”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU „Dobrogea” a județului Constanța, Anamaria Stoica.
La fața locului se afla și tatăl băiatului, care a stat tot timpul lângă el. Copilul a fost scos imediat de către pompieri, conștient, fără probleme deosebite, și a fost asistat medical la fața locului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Studenții Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” vor participa la festivitatea de deschidere a noului an universitar de învățământ, organizată luni, 1 octombrie, la ora 11.00, de Primăria Municipiului Constanța în Piața Ovidiu, împreună cu colegii […]
Alarma s-a dat la ora 1.26 a zilei de 5 ianuarie, în dispeceratul Zip Escort. Echipajul firmei de pază a reușit să ajungă la magazinul Kaufland din Năvodari în mai puțin de un minut și […]
Reprezentanții Partidului Social Democrat din Constanța își manifestă dezacordul pentru modul în care guvernul Orban a gândit și organizat începerea anului școlar 2020 – 2021. Redăm integral comunicatul transmis de organizația politică din Constanța: “Haosul, […]
Be the first to comment