Timp de aproape șase ore, zeci de pompieri s-au luptat cu incendiul izbucnit la complexul de locuințe sociale din Cernavodă. Specialiștii încă încearcă să stabilească care au fost cauzele de la care a pornit incendiul.
Focul a fost observat la puțin timp după ora 21.00, în seara de 27 august, la complexul de locuințe sociale din vecinătatea Primăriei Cernavodă.
Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, la fața locului s-a intervenit cu șapte autospeciale de stins incendii ale ISU Dobrogea – trei de la Cernavodă, două de la Medgidia, una de la Călărași și una din Ialomița, cu 36 de pompieri militari. La aceste forțe s-au alăturat și două autospeciale de la Centrala Nucleară Cernavodă cu 9 pompieri civili.
Incendiul a fost declarat stins la ora 3.15 în dimineața de 28 august. La fața locului a rămas un echipaj de pompieri pentru a se asigura că nu mai există nici un fel de probleme.
Be the first to comment