Din cauze care încă nu au fost stabilite încă, un bazin cu pești din Acvariul Constanța s-a spart. O persoană a fost rănită, iar alarma s-a declanșat și toți vizitatorii au fost evacuați.
Peretele exterior al unui bazin cu geam dublu din Acvariul din Constanța în care se aflau crapi japonezi a cedat și s-a spart, iar o persoană a fost rănită.
„E un bazin spart, probabil de cineva, se face o anchetă, nu este cameră de supraveghere pe zona respectivă din păcate. Bazinul avea 4 tone de apă – 4 metri cubi de apă și în urma spergerii, cioburile au rănit o fată care se afla, am înțeles, cu spatele la bazin, fiindcă este tăiată în spate.
A venit un echipaj SMURD, a fost banajată și transportată la spital.
Acvariul a fost închis, am trimis niște oameni de la Delfinariu să ajute, să scoată apa, să strîngă cioburile pentru a putea redeschide cât mai repede“,a declarat dr. Adrian Bîlbă, directorul CMSN Constanța.
Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, o fată de 16 ani a fost rănită în urma spargerii unui acvariu. În momentul ajungerii echipajului SMURD B la fața locului, lîn jurul orei 14.10, aceasta era conștientă, cooperantă.
Acvariul s-a spart și a rănit o persoană. FOTO adrian Bîlbă
Acvariul s-a spart și a rănit o persoană. FOTO adrian Bîlbă
Acvariul s-a spart și a rănit o persoană. FOTO adrian Bîlbă
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Tarifele de primăvară sunt mai mici. Complexul Muzeal de Științe ale Naturii oferă și pachete pentru cei interesați. Astfel, biletul pentru Delfinariu Constanța, Microrezervație și Expoziția de Păsări Exotice costă 12 lei pentru adulți, 3 […]
Pentru remedierea unei avarii la conducta magistrala de alimentare cu apa potabila, ce pleaca de la statia de pompare Cota 20 Ovidiu, SC RAJA SA este nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile din aceasta seara […]
Centrul județean de statistică arată că la nivelul județului Constanța, începutul de an a fost unul pozitiv pentru angajați și la fel au fost și salariile. Numărul șomerilor este mai mic față de anul trecut […]
Be the first to comment