Încep controalele în Mamaia și Satul de Vacanță. Amenzi de până la 2500 lei pentru cei care nu au plătit taxa de liniște

Sediul SPIT Constanța, Agenția 6
Sediul SPIT Constanța, Agenția 6

Începând cu data de 07 iulie 2016, inspectorii Serviciului Analiză, Constatare și Control vor efectua controale pe teren cu privire la modul de declarare și achitare a taxei de promovare a turismului și a taxei pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice în Mamaia şi Sat Vacanţă.

Sunt vizați operatorii economici, respectiv, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi persoane juridice care desfăşoară activitate economică în staţiunea Mamaia şi Sat Vacanţă.

Amintim că aceștia aveau obligația achitării și depunerii declarațiilor pentru:

–         taxa de promovare a turismului până la data de 01 iunie 2016;

–         taxa pentru creşterea gradului de linişte până la data de 01 iulie 2016.

Neachitarea taxelor la termene scadente atrage după sine majorări de întârziere în cuantum de 1% pentru fiecare lună sau fracție de lună.

Operatorii economici care încep desfăşurarea activităţilor economice sau cei care obţin/vizează autorizaţia de funcţionare/avizul program funcţionare sau autorizaţia pentru ocuparea temporară a domeniului public după aceste date, au obligaţia să depună o declaraţie în termen de 30 de zile de la data începerii activităţii sau a obţinerii documentelor de autorizare.

Constiuie contravenții depunerea peste termen a declarațiilor, nedepunerea declarațiilor, depunerea declarațiilor cu informații eronate, nedeclararea în 30 de zile a modificărilor intervenite care conduc la recalcularea taxelor și se sancționează cu amendă de la 279 lei la 696 lei, în cazul persoanelor fizice autorizate, înteprinderilor individuale și înteprinderilor familiale și cu amendă de la 1.116 lei la 2.500 lei, în cazul persoanelor juridice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*