Incendiu la o pensiune din Eforie Sud: nu au existat victime, iar 120 de persoane, între care 38 de copii, s-au evacuat în siguranță

Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină marți, 25 iulie, pe strada Dezrobirii din Eforie, Sud, acolo unde o pensiune în care se aflau 120 de persoane, fusese cuprinsă de flăcări.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, la fața locului au fost trimise echipaje de la Punctele Temporare din Eforie și Techirghiol, precum și din Constanța și Tuzla, pompierii constatând că incendiul se manifesta în subsolul clădirii. Astfel, au ars mobilier și materiale plastice depozitate în subsolul pensiunii, suprafața afectată fiind de aproximativ 50 de metri pătrați. Cu toate că incendiul a avut loc în subsolul pensiunii, spațiile de cazare, situate la nivelurile superioare – parter, etajul 1 și mansardă – au rămas neafectate de foc.

Până la sosirea pompierilor, aproximativ 120 de persoane – 45 de femei, 34 de bărbați, 38 de copii și trei angajate ale pensiunii, s-au autoevacuat în siguranță.

Pensiunea respectivă deține, în total, 42 de spații de cazare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*