Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au fost solicitați să intervină miercuri, 20 octombrie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii” din Agigea.
Potrivit primelor informații, incendiul se manifestă la acoperișul unei clădiri cu scop de cazare, P+2+mansară, cu o suprafață de aproximativ 400 metri pătrați. La fața locului au fost alocate cinci autospeciale de stingere, două autoscări, două echipaje SMURD și o cisternă cu apă. De asemenea, în sprijin au fost trimise și două echipaje de pompieri din Ialomița și Călărași.
Potrivit pompierilor, nu se înregistrează victime.
Mănăstirea aparține de Mitropolia Cultului Creștin de Rit Vechi.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În dosarul traficului de pește impropriu consumului, ancheta a început în urmă cu mai bine de șase luni de zile, de la o informație primită de către procurorii constănțeni. S-a lucrat împreună cu IGPR-ul, iar […]
Mi-a atras atenția o fotografie realizată de prietenul Ovidiu Oprea. O imagine cu statuia poetului Ovidius Publius Naso care privește la talciocul din fața lui, învăluit în fumul și grăsimea grătarelor. Nu este prima dată […]
Primăria Orașului Năvodari îi învită pe cetățeni la Târgul de Toamnă, care va avea loc în perioada 19-22 septembrie, în Parcul Central din oraș. Acesta este un prilej bun de a celebra bogățiile și tradițiile […]
Be the first to comment