
Urmează o săptămână încărcată de evenimente religioase la Constanța. Week-end-ul îl găsește pe ÎPS Teodosie prezent la mai multe slujbe din municipiu și din Năvodari, iar luni, 1 februarie, va avea loc o ceremonie specială prilejuită de aducerea unei icoane deosebite.
Sâmbătă, 30 ianuarie, de la ora 8.30, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie, cu prilejul hramului, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța (Str. Cpt. Dobrilă Eugeniu, zona Cireșica).
Duminică, 31 ianuarie, de la ora 9.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Marți, 2 februarie, începând cu ora 8.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Întâmpinarea Domnului”, din apropierea localității Năvodari, așezământ monahal care își prăznuiește cel de-al doilea hram, primul fiind Adormirea Maicii Domnului.
O icoană veche de 200 ani
Evenimentul mult așteptat de credincioșii de la malul mării va avea loc luni, 1 februarie, de la ora 18.00. În această perioadă, biserica “Sfântul Haralambie” din Constanța (Bdul Tomis 301, zona Tomis Nord – Boema) își cinstește hramul, așa că preoții împodobesc spiritual evenimentul.
Acolo va fi adusă pentru prima dată la Constanța o icoană veche de peste 200 ani – icoana Maicii Domnului “apărătoarea și ocrotitoarea Moldovei”. Icoana vine de la mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din Republica Moldova și este adusă de delegația condusă de arhimandritul Spiridon Marin. Credincioșii se vor putea ruga la această icoană până pe 15 februarie.
“Mănăstirea Hârbovăţului deține icoana din secolul al XVIII-lea, pe când stareţ era egumenul Pahomie. Icoana, păstrată cu sfințenie generații de-a rândul în familia colonelului Nicolae Alexei Albaduev, a fost dăruită mănăstirii în urma unei tragice întâmplări. După ce colonelul s-a spovedit părintelui Pahomie, în decembrie 1790, a plecat spre casă cu un cal tânăr și neînvățat, care l-a trântit și l-a omorât. Până în anul 1812, mănăstirea a fost reconstruită de trei ori, după trei incendii, și, de fiecare dată, icoana a fost găsită în cenușă, cu fața în jos, nearsă, cu toate că era pictată pe pânză şi lipită pe lemn de tei.
Prin rugăciune în fața icoanei, mulți bolnavi și-au găsit alinare sufletească și trupească, vindecându-se de paralizii, arsuri, probleme psihiatrice, cardiace, etc.”, se arată în comunicatul transmis de Arhiepiscopia Tomisului.
Be the first to comment