Se spune că peștii de apă dulce se nasc, trăiesc și mor într-un colț de baltă și nu conștientizează niciodată cât de mare poate fi lumea lor. Sunt “apatici”, cum li se mai spune și nu-i interesează ce e dincolo de buturuga scufundată în apă sau în spatele unui nufar uriaș. De aceea se pretează foarte bine la a fi crescuți în acvarii, chiar și acasă. Însă când vine vorba de mâncare !… Ați văzut vreodată un banc de pești cum se năpustește asupra hranei ? I-ați văzut ieșind din “apatia” zilnică și se transformându-se în fiare capabile să ucidă pentru hrană lor ? E surprinzător cum aceste ființe mici și viu colorate se prefac într-o clipă în bestii capabile de multă forță și energie, numai ca să apuce cea mai gustoasă bucățică de mâncare.
Spectacolul hrănirii, sau “frenezia peștilor” poate fi văzută acum pe viu și la noi în Constanța. Acvariul de pe faleza Cazinoului se deschide către public și sub aspectul ăsta. Directorul Adrian Bîlbă ne explică:
“Îi invit pe constănțeni în general și pe elevi în special să vină la Acvariu în zilele de luni, miercuri și vineri, la ora 14.oo, când noi administrăm hrana. Este un circuit care se face și puteam să-l facem ghidat cu muzeograf dacă avem solicitări, putem vedea fiecare pește cum mănâncă, fiindcă sunt niște imagini spectaculoase, marea majoritate a peștilor sunt voraci, sunt destul de spectaculoși când se hrănesc. Alții sunt mai sperioși dar la momentul când le vine hrana îi vezi cum parcă se-nviorează”.
Acvariul constănțean adăpostește o mare varietate de pești de apă dulce și sărată, precum și nevertebrate din Marea Neagră și migratori mediteraneeni. Cuprinde în total circa 2000 de pești din 60 specii. Bazinul principal adăpostește și cea mai mare colecție de sturioni, renumită atât pentru importanța ei științifică cât și pentru longevitatea exemplarelor în captivitate, care ajunge la 18-20 ani.
“Avem tot felul de pești, foarte multe specii care au areale diferite: Amazonul este foarte prezent, cu ape numeroase și limpezi în mare măsură, ceea ce-a făcut ca peștii să fie interesați de aspectul exterior și asta este motivul pentru care în Amazon găsim cele mai frumoase culori, cele mai deosebite forme ale peștilor. În Asia – un continent mai pământos, mai lutos și-n consecință apele, fluviile mai încărcate cu substanță organică și anorganică, adică cu particule-n suspensie – peștii nu au așa mare interes pentru exterior și-n consecință sunt mai puțin interesanți ca aspect (exterior). Totuși sunt și excepții iar ca adaptare la viață în condiții dificile, Asia este pe locul întâi” spune directorul Adrian Bîlbă.
De altfel, peștii din Asia sunt nu numai campionii supraviețuirii, ci și cei mai de temut pești din lume. Nu va gândiți la pirania – sunt mici copii la pagube create, pentru că ei nu atacă ecosisteme întregi așa cum fac “asiaticii”. Gândiți-vă doar la caras, de exemplu, care ocupă prin înmulțirea rapidă orice baltă din lume încât a ajuns să fie considerat dăunător. Gândiți-vă la peștele Channa care a scăpat accidental în fluviul american Mississippi și-a ucis peștii locali pe sute de mile pătrate. A ajuns să terorizeze un întreg ținut încât autoritățile au pus la punct adevărate planuri de război cu acest pește care distruge tot în calea lui. Sunt pești spectaculoși, din care avem și noi la Acvariul din Constanța.
“Avem și noi aici la Acvariu specie invazivă “bibanul-soare”, o specie invazivă americană ce ne populează bălțile și mănâncă icrele altor pești; este considerat un dăunător al bălților. Important să țineți minte : lunea, miercurea și vinerea la ora 14.00 fix începem hrănirea ! Veniți pe la 13.30, vă postați la bazinele unde începe să se administreze hrană și împreună cu biologul care le dă mâncare veniți și vedeți, faceți poze, filmați – sunt imagini deosebite, imagini care merită. Și mie-mi place să văd anemonele cum mănâncă din mâna, să văd discușii cum mănâncă hrana lor deosebită, să văd forfota peștilor din bazinul central” spune directorul Adrian Bîlbă.
Mâncarea peștilor din acvarii este foarte variată și nu va veți plictisi admirând spectacolul hrănirii. Constă în creveți congelați sau refrigerati, bucăți de peste întreg : macrou, hering, baby-hering care să le asigure hrana cât mai aproape de ceea ce li se oferă în natură. Peștii mici, exotici au parte de hrană uscată sub formă de “fulgi”, adecvată mărimii lor.
La final vă dăm și-un pont: dacă ajungeți în zilele când se hrănesc peștii, căutați bazinele care adăpostesc pisica şi vulpea de mare, scorpia şi dragonul, steluţele și căluţii de mare. Aveți ce filma și fotografia!
Be the first to comment