Nu ne place atunci când vedem gunoaie la tot pasul și nici că autoritățile nu se implică atât de mult pe cât am vrea. În schimb, putem noi, cetățenii de rând să facem ceva în acest sens.
Cătălin Anghel a luat inițiativa și în această primăvară și vrea să îi scoată pe constănțeni la mișcare și la puțină curățenie.
„Reluăm deja o un eveniment de succes. Alegem o zonă din Frumosul nostru oraș și o facem mai curată și mai frumoasă decât am găsit-o. Voluntari din tot orașul, mici sau mari igienizam o zonă de pe malul Lacului Siutghiol“, a transmis acesta pe pagina evenimentului creat în mediul online.
Cei interesați să își aducă aportul pentru o mică schimbare, sunt așteptați sâmbătă 21 aprilie, începând cu ora 11.00, la primul sens giratoriu de la intrarea în Mamaia, dinspre Constanta, în zona Hotelului Delta.
Amatorii sunt rugați să se înscrie pe pagina evenimentului, prin apăsarea butonului Particip și urmărirea comentariilor din eveniment.
Be the first to comment