Gheorghe Hagi a anunțat că s-a retras din funcția de manager al FC Viitorul Constanța, precizând că va rămâne în continuare în cadrul Academiei de Fotbal și va coordona conceptul tehnic al Centrului de Copii și Juniori.
Hagi a transmis un comunicat că împreună cu președintele clubului va găsi în zilele următoare un nou manager pentru Viitorul Constanța.
“Astăzi, 2 august 2020, am decis să mă retrag din funcția de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanța, de pregătirea căreia m-am ocupat în perioada septembrie 2014 – 01 august 2020 și alături de care am trăit, pe banca tehnică, cele mai frumoase momente din această carieră prin câștigarea campionatului României, a Cupei României și Supercupei României.
Voi rămâne în continuare în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, unde alături de directorul tehnic voi coordona conceptul tehnic al Centrului de copii și juniori.
Împreună cu președintele clubului va trebui să găsim în zilele următoare un nou manager tehnic pentru FC Viitorul Constanța, pentru ca acesta să aibă timpul necesar de a-și cunoaște echipa, jucătorii, până la începerea noului sezon al Ligii 1”, a anunțat Gheorghe Hagi.
1 Trackback / Pingback