Grevă japoneză la Direcția Județeană de Statistică din Constanța

Grevă japoneză la Direcția Județeană de Statistică Constanța

Membrii Sindicatului Liber al Direcției Județene de Statistică Constanța au anunțat declanșarea unei greve japoneze, alăturându-se astfel revendicărilor și calendarului protestelor Sindicatului din Institutul Național de Statistică București.

Drept urmare, salariații Direcției Județene de Statistică Constanța vor organiza în data de 26 aprilie o grevă japoneză pe toata durata zilei de muncă și, conform calendarului de proteste stabilit, vor trimite, în data de 11 mai, susținători care se vor alătura protestelor SINSB, vor picheta sediul Parlamentului Românie și sediul Institutului Național de Statistică București.

Potrivit sindicaliștilor, protestele din București și teritoriu vin ca urmare „a situației salariale discriminatorii la care sunt supuși angajații Institutului Național de Statistică (INS) de o lungă perioadă de timp, tratați ca o categorie inferioară de funcționari publici și ca urmare a nepăsării totale a factorilor decidenți față de numeroasele notificări, adrese și acțiuni de protest”.

Astfel, ei solicită de urgență:

  • aplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României, în data de 13 iulie 2022, cu tema „Soluționarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Național de Statistică și al Direcțiilor Regionale și Județene de Statistică”;
  • stoparea discriminărilor salariale la care sunt supuși angajații Institutului Național de Statistică din sediul central și din direcțiile teritoriale de statistică;
  • uniformizarea grilei de salarizare din sediul central și din direcțiile teritoriale de statistică.

Greva japoneză se va desfășura simultan în Institutul Național de Statistică București și în 26 de direcții teritoriale de statistică din București, Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vaslui.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*