Patru copii aflaţi în asistenţă maternală, au primit taina sfântului botez în Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din comuna Cumpăna. Emoționați, nașii au mărturisit că bucuria pe care au trăit-o este greu de descris în cuvinte.
Gabriel, Mihaela, Maria si Ştefănia, au primit taina botezului chiar de la Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului însoţit de un sobor de preoţi si diaconi, alături de preoţii bisericii Sf. Parascheva.
Este al 15-lea an de când, la inițiativa primarului Mariana Gâju, copiii abandonați aflați în asistență maternală sunt botezați la fiecare mare sărbătoare de către oameni cu suflet pe care administrația locală din Cumpăna i-a încurajat să facă un gest creștinesc.
La finalul evenimentului primarul comunei, Mariana Gâju, le-a oferit nașilor câte o icoană în semn de respect și credință față de gestul pe care l-au făcut față de acești copii năpăstuiți de soartă.
Evenimentul a fost organizat de către Primăria si Consiliul Local Cumpăna, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Be the first to comment