Garda Națională de Mediu a lansat, începând din această săptămână, o amplă acțiune de control pe litoral, care se va desfășura pe toată perioada de vârf a sezonului estival.
Potrivit reprezentanților instituției, demersul vizează extinderea numărului de controale în stațiunile de la malul Mării Negre, astfel încât acestea să fie curate și primitoare pentru toți turiștii care își petrec vacanța pe litoral. Aceste controale vizează verificarea unităților de cazare și a restaurantelor, dar și a operatorilor de salubritate, astfel încât să fie respectate prevederile legislației de mediu.
În vederea susținerii acestei acțiuni, Comisariatul General al GNM a dispus detașarea mai multor echipe de comisari din țară, în scopul suplimentării efectivelor Comisariatului Județean Constanța. Astfel, pe parcursul sezonului estival, Garda de Mediu Constanța, va beneficia de un sprijin important în măsură să determine o reacție rapidă și eficientă în cazul unor sesizări ale cetățenilor și a unor încălcări ale legislației de mediu.
În acest sens, cetățenii care observă nereguli ce țin de domeniul de activitate al Gărzii Naționale de Mediu, sunt îndemnați să nu ezite să le semnaleze la gnm.ro/contact.php.
Be the first to comment