Polițiștii au reținut un bărbat în vârstă de 28 de ani din Constanța care a furat peste 12.000 de lei de la Librăria Cărturești din City Park Mall.
Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Constanța au identificat un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Constanța, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat,
În urma cercetărilor polițiștii au stabilit faptul că, la data de 23 mai, în jurul orei 21.55, bărbatul ar fi sustras, din incinta unei societăți comerciale cu sediul într-un centru comercial din municipiu, un sac textil, care conținea suma de 12.300 de lei, reprezentând încasările din ziua respectivă. Este vorba de Librăria Cărturești din City Park Mall.
Pentru probarea activității infracționale a bărbatului în cauză, polițiștii Secției 1, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat două percheziții domiciliare în municipiul Constanța.
În cursul zilei de miercuri, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța. La data de 13 iunie, acesta va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Be the first to comment