Ce poate fi mai sănătos decât fructele din propria curte? Primăria Peștera face un gest fără precedent: toate cele 1000 de familii din comună primesc gratuit pomi fructiferi. Programul “Fructe sănătoare pentru copiii noștri” a fost inițiat de primarul Valentin Vrabie.
“În trecut, pe raza comunei Peștera existau sute de hectare de pomi fructiferi. Noi am crescut cu aceste fructe sănătoase. De zeci de ani acești pomi fructiferi au dispărut ba din neglijența celor care trebuiau să-i administreze, ba din indiferența noastră. Cred că avem obligația să replantăm acești pomi fructiferi și să redăm copiilor noștri acele fructe sănătoase de care au nevoie”, a declarat Valentin Vrabie pentru Constanța NEWS.
Hotărârea de consiliu a fost votată în unanimitate zilele trecute, iar proiectul intră în vigoare de astăzi, 1 februarie.
“Este vorba de peste 10.000 de pomi fructiferi. Fiecare familie este așteptată pe toată perioada lunii februarie la Primărie pentru a se înscrie cu ce fel de pomi dorește să își planteze în curte. După 1 Martie, când vremea ne permite și pot fi scoși din pepiniera stațiunii de cercetare, noi le dăm pomii”, a explicat Valentin Vrabie.
Angajații Primăriei vor supraveghea toate operațiunile: plantarea, întreținerea, iar atunci când va fi nevoie de tratamente, Serviciul Public va face lucrările de deparazitare.
Programul “Fructe sănătoase pentru copiii noștri” nu se oprește aici. Primarul spune că fiecare familie primește alți zece pomi în fiecare an până se acoperă tot necesarul din fiecare gospodărie. Administrația locală nu va impune soiurile. Familiile pot să aleagă între meri, peri, caiși, piersici, gutui, pruni sau orice alt pom fructifer de pe piață.
“Speram ca după ceva timp copiii noștri să mănânce un fruct sănătos, mama să pună în cămară compoturi sau dulceață, iar tata să se bucure de o țuică de prună naturală, făcută în ogradă”, a încheiat Valentin Vrabie declarația pentru Constanța NEWS.
2 Trackbacks / Pingbacks