Frontiera romano-bulgară luată cu asalt de migranți în autoturisme de teren

Migranți prinși de Garda de Coastă la Negru Vodă. FOTO Poliția de Frontieră
Migranți prinși de Garda de Coastă la Negru Vodă. FOTO Poliția de Frontieră

25 cetățeni sirieni, 21 adulţi şi 4 copii au încercat să intre ilegal în ţară cu sprijinul a trei călăuze bulgare care ar fi trebuit să îi transporte până la Bucureşti.

Acționând pe baza unor informații, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au desfășurat o acțiune în sistem integrat, fiind sprijiniţi de colegii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, precum și de lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanta, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, ai Inspectoratului General pentru Imigrări și din cadrul Serviciului Român de Informații.

În  data de 18 august, în jurul orei 14.00, o patrulă a poliţiei de frontieră a observat două autoturisme de teren care au trecut ilegal peste frontiera de stat din Bulgaria în România. Imediat, a fost declanşată o acţiune operativă, poliţiştii de frontieră cadrul Sectorului PF Negru Vodă și Sectorului PF Băneasa, sprijiniţi de cei de la sediul Gărzii de Coastă, monitorizând traseul autoturismelor.

Cele două mașini, înmatriculate în Bulgaria, au fost identificate și blocate în pădurea din apropierea localităţii de frontieră Dumbrăveni, din judeţul Constanţa, ocazie cu care șoferii și pasagerii acestora au încercat să fugă, ascunzându-se în pădure.

Lafața locului au fost descoperite și reținute 25 de persoane, cetățeni străini.Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul de persoane este format din cetățeni sirieni, 21 de adulţi şi 4 copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 50 de ani.

În vederea identificării persoanelor care au transportat grupul de migranţi peste frontiera de stat, în jurul orei 18:00, în apropierea localităţii Dumbrăveni, poliţiştii de frontieră au identificat şi reţinut şoferii autoturismelor de teren, aceștia fiind cetăţeni bulgari, în vârstă de 36 şi 41 de ani, dar şi un alt cetăţean bulgar, aflat la volanul unui autoturism Mercedes, ce avea rolul de antemergător, în vederea tranportării grupului de migranţi la Bucureşti.
Migrantii au declarat că intenționau să ajungă în Germania şi că au trecut ilegal frontiera din R. Bulgaria peste frontiera verde cu ajutorul celor două autoturisme conduse de cei doi cetăţeni bulgari, care urmau să-i transporte până la București.

În cauză, poliţiştii de frontieră sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii sirieni, respectiv trafic de migranţi pentru cei 3 cetăţeni bulgari.

Autoturismele au fost ridicate în vederea confiscării, călăuzele bulgare au fost reţinute, iar cetăţenii sirieni au fost predaţi autorităţilor bulgare conform protocolului româno-bulgar.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*