Ministerul Apărării Naționale a publicat miercuri, 16 martie, anunțul pentru programul de modernizare a fregatelor “Regina Maria” și “Regele Ferdinand”.
Prin acest contract, cele două nave de război ale României vor fi dotate cu sisteme de rachete antiaeriene, de rachete antinavă și sisteme de tunuri şi/sau rachete pentru apărare contra rachetelor antinavă, dar și cu senzori cu performanţe superioare (radare, electronooptici şi sonar tractat). Acestea vor fi integrate într-un Sistem de Conducere a Luptei computerizat, modern, care va permite îndeplinirea întregii game de misiuni specifice fregatelor.
Modernizarea navelor se va realiza, în mod obligatoriu, în România.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment