Astăzi, pe 24 iunie, în România și în comunitățile românești din întreaga lume este marcată Ziua Universală a Iei care ne reamintește în fiecare an de cămașa tradițională românească, veșmântul sacru ce face legătura cu străbunii și care este de o frumusețe covârșitoare. O modalitate de a cuprinde pe pânză minuni din minunile lumii.
Acest demers, inițiat în anul 2013 de comunitatea La Blouse Roumaine, și-a propus întărirea ideii de conservare și de perpetuare a acestui element de patrimoniu din cultura tradițională, atât prin purtarea iei, cât și prin menținerea vie a meșteșugului de coasere a cămășilor tradiționale.
Proiectul de lege privind declararea zilei de 24 iunie „Ziua Iei” a trecut recent de Camera Deputaților și a fost promulgat la data de 21 iunie de către președintele țării. Este o sărbătoare a modernității, un efort pe care contemporaneitatea îl face pentru a restitui memoria portului tradițional.
Sărbătoarea iei, celebrată de români odată cu Sânzienele și cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, promovează cămașa din pânză cu broderii impresionante, una dintre cele mai emblematice piese ale folclorului și expresiei artistice românești, cu o valoare simbolică pentru portul și tradițiile ancestrale din țara noastră, care amintește de lada cu zestre a bunicii.
„Ia tradițională românească, izvor nesecat de creativitate culturală, s-a născut din necesitate și simț practic și a căpătat o valoare artistică și sentimentală, din clipa în care femeia a creat-o și a înzestrat-o cu propriile credințe, simț estetic și sentimente. Ea vorbește de la sine despre propriile noastre origini și rădăcinile pe care le avem. Aceasta se impune din ce în ce mai mult în conștiința europeană și mondială, ca un format vestimentar tradițional românesc de o frumusețe unică și originală. Ia scoate în evidență frumusețea femeii, iar în ultimii ani a început să fie foarte apreciată, inclusiv de generația tânără”, spune primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.
Astăzi, ia românească spune lumii întregi una dintre cele mai frumoase povești despre România.
Be the first to comment