FOTO Ziua Armistițiului – comemorată la Medgidia

Ziua Armistițiului - comemorată la Medgidia. FOTO Primăria Medgidia

Data de 11 noiembrie reprezintă o zi importantă în istoria României și a țărilor implicate în primul război mondial, fiind ziua care amintește de finalul unei etape de lupte crâncene. Armistițiul de la Compaigne, Franța, încheiat între Imperiul German și Puterile Antantei la 11 noiembrie 1918 marchează sfârșitul Primului Război Mondial pe frontul de vest.

Ca în fiecare an, cu ocazia acestei importante zile istorice, la monumentele din Cimitirul Ortodox din municipiul Medgidia a fost organizată o festivitate de omagiere a eroilor sârbi și cehi, precum și a cadrelor medicale scoțiene.

Astăzi, au fost prezenți la evenimentul din Medgidia ambasadorul Republicii Serbiei în România, Excelența sa Stefan Tomašević, ambasadorul Republicii Cehiei în România, Excelența sa, Martin Kosatka. Alături de aceștia, au participat la ceremonie: lt. col. (r.) Cornelia Prioteasa, Președinte al Asociației pentru Educație Socio-Emoțională Combat Stress, reprezentantul Consiliului Municipal Medgidia, Niculae Păun, comandantul Garnizoanei Medgidia, lt. col. Eugen Călin, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, domnul col. (r) Remus Macovei, reprezentanți ai instituțiilor publice locale.

După oficierea slujbei religioase de pomenire a soldaților căzuți pe frontul de luptă al primului război mondial, cei doi ambasadori, doamna Cornelia Prioteasa și domnul Remus Macovei au susținut alocuțiuni cu privire la însemnătatea istorică a acestei zile. De asemenea, aceștia și-au exprimat omagiul și admirația pentru înaintașii de toate națiile care și-au pierdut viața pe câmpurile de luptă.

A urmat momentul solemn al depunerii coroanelor și jerbelor de flori, pe rând, la cele trei monumente: Monumentul Eroilor Sârbi, Monumentul Eroilor Cehi și la Placa Comemorativă ridicată în cinstea membrilor organizației „Spitalele Femeilor Scoțiene”.

Tot în cadrul ceremoniei de astăzi, cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la nașterea doctoriței Elsie Inglis și pentru a cinsti sacrificiul misiunii ,,Spitalele Femeilor Scoțiene” pe Frontul din Dobrogea în Primul Război Mondial a fost plantat un  stejar roșu lângă acest monument. Totodată, a fost pregătită și o expoziție fotografică cu scene reprezentative din timpul războiului.

Defilarea gărzii de onoare a reprezentat momentul încheierii activităților dedicate Zilei Armistițiului la Medgidia.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*