FOTO Zi de sărbătoare pentru membrii Clubului Pontus Euxinus Constanța care au sărbătorit Ziua Internațională Rotary, la 113 ani de existență

Membrii Clubului Pontus Euxinus Constanța au sărbătorit Ziua Internațională Rotary, la 113 ani de existență

Ziua dedicată acestei aniversări a debutat cu o Cupă la bowling, un eveniment de tradiție pentru rotarienii constănțeni, ajunsă la cea de-a 12-a ediție. Evenimentul s-a dovedit unul de succes, opt echipe înscriindu-se în competiție: Rig Service SA, CS Victoria Cumpăna, Juventus, Dinamo, Prietenia, Interact 1, Interact 2, Interact 3. Calificările au fost strânse cu atât mai mult cu cât participanții aveau experiență în acest sport. De exemplu, Mocanu Alexandra, componentă a echipei feminine Juventus a fost campioană națională la acest sport, în urmă cu câțiva ani. De altfel, ea a fost cea care a câștigat și locul I în clasamentul individual fete.

La evenimentul cu tradiție desfășurat la Lake View Constanța a fost prezentă pentru a-i susține pe membrii echipelor și primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, care în anul rotarian 2017 – 2018 este președinte al Clubului Rotary Pontus Euxinus Constanța. “Evenimentul de azi este dedicat Zilei Internaționale Rotary care aniversează 113 ani de existență, fiind înființată în 1905 în Evanstone, în Statele Unite ale Americii de către avocatul Paul P. Harris. În România este din anul 1929, deci și noi aniversăm 89 de ani. Clubul Rotary Pontus Euxinus Constanța, al cărui președinte sunt pentru anul rotarian 2017 – 2018, marchează această zi prin cea de-a 12-a ediție a cupei de bowling. Un număr de 31 de concurenți s-au înscris astăzi la acest concurs atât pe echipe de fete, băieți, cât și mixte și individual. În accelași timp, Rotary are brațele deschise pentru oricine doreste sa devina membru al acestui club.”, a declarat președintele Mariana Gâju.
Ceremonie de gală pentru rotarieni

După ce competiția de la Lake View a luat sfârșit, ceremonia de decernare a premiilor câștigătorilor concursului de bowling a avut loc într-un cadru festiv, la petrecerea aniversară Rotary, un eveniment de excepție la care au luat parte membri de bază ai Clubului de la nivel național, dar mai ales cei aparținând districtului 2241 – Constanța.

De asemenea, nu au lipsit reprezentați ai instituțiilor publice ale județului și municipiului și aici îl amintim pe consilierul județean Adrian Bereș. Acesta a transmis sprijinul și felicitările președintelui Consiliului Județean Constanța cu ocazia acestei aniversări a Rotary.

„Transmit cele mai sincere și calde felicitări cu ocazia acestei aniversări din partea președintelui Consiliului Județean Constanța care și-a arătat disponibilitatea de a pune pe masa CJC orice proiect care ar putea duce la o înfrățire cu Clubul Rotary în măsura în care interesele acestui grup se suprapune intereselor pe care administrația județeană le promovează”.

La rândul său, președintele Mariana Gâju a menționat că s-au gândit deja la un proiect care ar putea rămâne pentru eternitate:

“În județul Constanța, CJC să identifice o suprafață de teren pe care cluburile reunite Rotary constănțene, să planteze o pădure”.

“Solidaritate, unitate, demnitate – motto-ul anului 2017 – 2018 Rotary România Republica Moldova”
La evenimentul de gală au fost prezenți membri ai bordului Pontus Euxinus Constanța printre care ofițerul de arme, Ionel Ududec, vicepreședinții Dragoș Tibaldo și Costel Stancă, trezorierul Andreea Costea. De asemenea, pe lângă președintele Rotary Pontus Euxinus – Mariana Gâju, au mai fost prezenți Martha Maria Mocanu – Vice-guvernator al Rotary District 2241 România și Republica Moldova, responsabil pe 40 de țări, membra a Rotary Internațional, Marian Ciurea – președintele Clubului Cetate Tomis, Claudiu Gaiță – președinte al Clubului Rotary Călărași, Petrică Diculescu – pas guvernator, fost membru al Clubului Pontus Euxinus Constanța, Codrin Raita – asistent guvernator România – Republica Moldova. “Lumea te va cunoaște după rezultatele pe care le vei atinge, spunea Paul Harris. Prin unire se realizează fapte mari. Solidaritate, unitate, demnitate – este motto-ul anului 2017 – 2018 Rotary România Republica Moldova”, a declarat președintele Clubului Pontus Euxinus Constanța, Mariana Gâju, la deschiderea evenimentului de gală Rotary.

Conducerea Clubului Rotary a anunțat, de asemenea că sportiva Simona Halep va primi cea mai înaltă distincție a clubului “Paul P. Harris” pentru performanțele pe care le-a obținut.

Rezultatele Cupei la Bowling
În clasamentul competiției de bowling, la categoria echipe masculin, Rig Service a luat trofeul, fiind urmat de echipa Juventus și de Prietenia. Lider la categoria echipe feminin a fost Interact 1. În clasamentul individual băieți, locul I a fost adjudecat de Dorin Nica de la Rig Service, urmat de colegul său de la acceași echipă – Gheorghe Nicu și Silviu Petre de la Juventus. Lider al echipei feminine, Alexandra Mocanu a luat și primul loc în competiția individual feminin, fiind urmată de Elena Dumitrescu – Rig Service și de Tereza Costea, Interact 3.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*