FOTO „Zâmbete colorate” – Vernisaj de pictură realizată de copii, dedicată mamelor, la Amzacea și la General Scărișoreanu

Expoziție pictură realizată de copii în satul Amzacea. FOTO Primăria Amzacea

Cu doar câteva zile înaintea frumoasei sărbători de 8 Martie, în satele Amzacea și General Scărișoreanu, a avut loc duminică, 5 martie, vernisajul expoziției „Zâmbete colorate”. Este vorba despre o serie de lucrări de pictură realizate de cei aproximativ 40 de copii din Amzacea și General Scărișoreanu, care fac parte din cercul de arte plastice condus de artista Lacme Ifrim.

„După o muncă de o lună de zile cu copilașii am reușit să organizăm o mică expoziție dedicată mamelor, pentru că ne-am luptat să reușim să realizăm aceste lucrări pentru bucuria mamelor, care fac un efort extraordinar de a-și rupe din timpul lor și de a aduce copiii să participe la aceste cursuri”, a precizat, pentru CTnews, pictorița de origine tătară Lacme Ifrim.

Cursurile de desen despre care vorbește artista sunt organizate pentru circa 25 de copii din Amzacea și cam tot atâția din General Scărișoreanu, la inițiativa primarului Romică Stan, care a dorit ca printr-un astfel de cerc de creație să le ofere școlarilor și preșcolarilor o oportunitate de a-și dezvolta creativitatea, de a-și explora universul propriei imaginații viu colorate și de a căpăta un talent.

„De-a lungul vremii au fost elevi din comună cu talent la desen, dar care nu au aprofundat acest dar al creație cu care au fost înzestrați. Cel mai probabil acești tineri nu au continuat din cauză că familiile nu i-au putut susține financiar”, a transmis primarul comunei Amzacea, Romică Stan.

Soluția a venit de la colaborarea cu o fiică a comunei, una dintre cele pe care destinul le-a purtat pe calea ce le-a fost menită.

„Doamna profesor Lacme Ifrim, care este un pictor talentat, cu rădăcini în satul Amzacea, a fost de acord să colaboreze cu Primăria pentru a organiza cursuri de pictură și desen pentru copiii noștri. Așa că ne-am gândit să facem ceva pentru a crește această activitate și, de ce nu, să depistăm copiii cu talent în domeniul artelor plastice, cu potențial de a participa, în viitor, la concursuri și expoziții cu lucrări proprii”, a mai subliniat primarul.

În completarea celor spuse de edilul Romică Stan, pictorița și profesoara de desen Lacme Ifrim mai afirmă:

„Eu am răspuns cu mare drag acestei solicitări pentru că sunt din Amzacea, am copilărit acolo, am învățat în acea școală și pentru mine este o mare bucurie să mă pot reîntoarce cu tolba plină, cum s-ar zice, să dau înapoi din ceea ce am primit eu în dar, să dăruiesc și eu la rândul meu răbdare, iubire, înțelegere”.

Lacme Ifrim este absolventă de licență și mastrat în arte plastice a Universității „Ovidius” din Constanța. Este o exponentă a stilurilor abstract și expresionist, iar lucrările sale i-au adus, de-a lungul timpului, pe lângă un mod inedit de a descrie lumea și diferite premii. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Constanța, asociație care, de altfel, o susține în demersul educativ pe care îl desfășoară cu micuții de la Amzacea.

„Avem copii și de 4 ani, dar și de 14, 15 ani. Eu am rămas impresionată de cei de 4 ani, cât de cuminți stau și lucrează, atât cât pot ei, cu linii, cu pete, cu ce simt ei să facă, pentru că acolo lucrează pur și simplu intuiția. Chiar o fetiță de 4 ani a făcut o lucrare fascinantă, adică vizavi de artă abstractă, felul în care s-a desfășurat pe spațiul plastic, mi s-a părut extraordinar”, își laudă cursanții, profesoara de educație plastică.

Lucrările vernisate duminică la General Scărișoreanu se află, deocamdată, expuse în clădirea primăriei, de unde, spune coordonarea cercului de pictură, vor pleca și către alte expoziții pentru a fi văzute de cât mai multe persoane, spațiile urmând a fi decise ulterior.

„Noi avem în fiecare sâmbătă cursuri și cam la o lună de zile stabilim o expoziție, pentru că acești copii trebuie să vadă ce se întâmplă cu lucrările lor și că sunt apreciați pentru munca lor, iar acest fapt îi motivează și le crește încrederea de a persevera”, a mai spus Lacme Ifrim.

Activitatea de a împărtăși unor mici ființe aflate în formare, cu sufletul imaculat și imaginația plină de viață și de pozitivism reprezintă în sine o recompensă înălțătoare pentru Lacme Infrim, după cum ea însăși a mărturisit pentru CTnews.

„Este fascinant când își pun mânuțele lor în mâna ta și te lasă să îi ghidezi pe coala de desen. Este o stare minunată, îmi place, mă simt bine. Le-am și spus că venim acolo să pictăm în bucurie; nu trebuie să fim stresați sau să ne supărăm că nu ne iese o lucrare, deoarece, încet, încet, cu răbdare, creștem. Dacă nu eram un om deschis și cu inima deschisă, nu aș fi putut lucra la fel de bine cu ei”, mărturisește artista Lacme Ifrim.

La eveniment a fost prezent și deputatul PSD Constanța Lucian Lungoci.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*