FOTO VIDEO Ziua Marinei 2017, în imagini. Cum au sărbătorit constănțenii și turiștii ziua de 15 august pe faleza de la Constanța

Ziua Marinei 2017. FOTO Cătălin Schipor

Pentru anul acesta, Ziua Marinei a fost după mulți ani, un pic altfel. În linii mari scenariul a fost același ca în anii trecuți, lipsind desantul de pe faleza din fața Comandamentului, dar și NS Mircea, aflată în voiaj. Ce a fost nou, au fost două avioane avioane Typhoon ale Marii Britanii şi un avion de căutare şi cercetare submarin al Statelor Unite, alături de două din bătrânele MIG-uri. Anul acesta, tot ca element de noutate au fost torpilele lansate dintr-un elicopter și una de pe o navă militară.

La festivități au participat preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Apărării Naţionale – Adrian Ţuţuianu, şeful Statului Major General – Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Forţelor Navale – Alexandru Mîrşu, ministrul Educaţiei – Liviu Pop, ministrul Tursimului – Mircea Titus Dobre, ministrul Agriculturii –  Petre Daea, primarul Constanţei – Decebal Făgădău, preşedintele Consiliului Judeţean – Marius Horia Ţuţuianu. Printre cei prezenți la festivități, dar care a stat mai mult în „umbră“ pentru a supraveghea activitatea forțelor de ordine a fost chestorul Bogdan Despescu, fost inspector șef al IPJ Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*