EXCLUSIV FOTO VIDEO Zidul de la Mangalia, între bătăi cu iz electoral și adevărul din teren

Zidul de la Mangalia. FOTO Adrian Boioglu

Zidul construit de Primăria Mangalia pe Aleea Teilor a iscat un adevărat scandal și a împărțit localnicii în două tabere. În plus, a atras atenția României asupra unui fapt în aparență banal, dar care nu a fost suficient de bine explicat. Unii au criticat decizia edilului de a face construcția de beton, alții, au acceptat să aștepte până la finalul lucrărilor să vadă dacă primarul are dreptate.

Citește și: FOTO Primăria Mangalia construiește un zid pe Aleea Teilor, între oraș și mare. Localnicii sunt scandalizați de decizia municipalității

Aleea Teilor – proiectul european care schimba fața orașului

Aleea Teilor era în anii 80 o stradă largă cu un trotuar spațios care se oprea în buza unui mal oarecum abrupt, vecin cu plaja. La vremea respectivă, trotuarul era mărginit de o buză de beton de aproximativ 40 cm înălțime. Nu putem vorbi de un zid, ci de o bordură mai înaltă, așa cum vedeai și pe faleza de la Eforie, Costinești sau Mamaia.

Trecem repede peste anii în care zona s-a degradat tot mai mult și ajungem în 2015. Primăria Mangalia a aplicat la un proiect de “Modernizare și Amenajare a Zonei Turistice Centrale”. Valoarea totală era de 17.401.646 lei. Banii veneau de la Uniunea Europeană în proporție de aproape 85%. Restul sumei era acoperită de Guvernul României și cerea doar 8% din Bugetul local.

Proiectul era plănuit să înceapă la 10 iunie 2015 și trebuai finalizat la 10 decembrie 2015.

Doar că atunci când a fost făcută licitația situația s-a schimbat. Suma cerută de constructor era la jumătate și toată lucrarea a costat 8,53 milioane lei. Asta demonstrează că oamenii din administrația locală nu au irosit banii. Problema a fost că ordinul de începere s-a dat abia în luna octombrie și până la finalul lunii decembrie au fost absorbiți doar 3 milioane lei.

Nu vă închipuiți că proiectul ar fi fost respins în Consiliul Local Mangalia. Chiar și consilierii opoziției recunosc că au acceptat să-l aprobe pentru că era făcut pe bani europeni.

Miros de alegeri

Problemele și certurile din Consiliul Local au apărut atunci când Primarul a cerut consilierilor să voteze aprobarea unei sume de 5,5 milioane de lei din bugetul municipalității pentru continuarea lucrărilor. Oamenii din opoziție fie au lipsit de la ședințe, fie au votat împotriva acestei decizii. Doar 2 milioane de lei au plecat din conturile Primăriei pentru această lucrare.

Împiedicarea continuării lucrărilor realizată de către consilierii PSD din Mangalia a fost tocmai bună pentru un scandal cu iz electoral. Oamenii PSD spuneau că Primarul nu dă dovadă de transparență în cheltuirea banului public, iar edilul le răspundea prin acuzații legate de blocarea oricăror hotărâri menite să deblocheze șantierele din oraș.

Zidul discordiei

Apariția zidului de pe faleză a fost încă un motiv pentru un război electoral, spune edilul Cristian Radu. Dincolo de interesele politice însă, zidul are câteva mari probleme.

Construcția este hidoasă. O fundația de beton care măsoară mai mult de un metru adâncime este continuată cu un parapet de încă un metru. Constructorul a ales să o amprenteze apoi în formă de cărămidă aparentă și să o văruiască în alb. Din loc în loc sunt lăsate spații pentru stâlpi de iluminat.

Cine privește acum zidul de pe faleză este îngrozit de ideea că acesta ar putea avea cel puțin 1,5m înălțime. Atunci când a fost întrebat însă, Primarul nu a știut să explice faptul că trotuarul din imediata apropiere a zidului se va ridica cu aproape 70 cm, așa că zidul va rămâne o bordură care nu depășește coapsa unui adult, adică aproximativ 80cm.

Sub viitorul trotuar urmează să se aplice mai multe straturi de pietriș, nisip, ciment și șapă umedă și abia apoi se pun plăcile de granit care au o grosime de 15 cm.

Rămân două întrebări majore: De ce este nevoie de un parapet de beton de 80 – 100 cm pe marginea falezei? și de ce nu putea fi el înlocuit cu o balustradă elegantă cum este cea de la Cazinoul din Constanța?

Răspunsul la prima întrebare vine din normativele europene care spun că un astfel de proiect pe bani proveniți de la UE trebuie să prevadă un parapet de cel puțin 80 cm pentru o panta de peste 14 metri, așa cum e la Mangalia, lângă Aleea Teilor.

Dar faleză abruptă este și la Cazinoul din Constanța, iar acolo avem doar o balustradă frumoasă. De ce acolo se poate, iar la Mangalia a fost nevoie de un zid inestetic? Ei bine, arhitectul spune că un gard metalic ar nu putea să aibe barele verticale mai depărtate de 10 cm, ceea ce ar fi transformat faleza într-o închisoare cu zăbrele.

În acest caz nu există normative europene, ci doar o decizie a proiectantului, care va avea sau nu efectul scontat.

Cine plătește pentru finanțarea pierdută și imaginea falezei?

Concluzia acestui scandal este simplă: lucrarea va fi finalizată în luna iunie și atunci se va afla dacă zidul inestetic are doar 80 cm și dacă el se încadrează în ideea de reamenajare a falezei.

Primarul Cristian Radu trebuie să convingă consilierii locali că va face rost de sumele necesare pentru terminarea construcțiilor, dar până atunci e nevoie să împrumute acești bani fie din bugetul local, fie din alte surse. În plus, edilul trebuie să explice oamenilor din Mangalia că ideea zidului, chiar și unul de 80 cm, este bună și merită dusă la bun sfârșit.

Urmăriți și reportajul realizat în Mangalia

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

2 Trackbacks / Pingbacks

  1. FOTO Primăria Mangalia construiește un zid pe Aleea Teilor, între oraș și mare. Localnicii sunt scandalizați de decizia municipalității | Constanța News
  2. FOTO Primăria Mangalia a rezolvat problema zidului de pe Aleea Teilor. Strada a fost betonată și s-a înălțat cu jumătate de metru | Constanța News

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*