FOTO VIDEO Tarifele pe litoralul românesc vor fi înghețate în 2023. Hotelierii anunță reduceri de până la 50% la vacanțele rezervate din timp

Stațiunea Mamaia. FOTO Primăria Constanța
Stațiunea Mamaia. FOTO Primăria Constanța

Sezonul  estival 2022 a fost marcat de provocări cauzate de războiul din Ucraina dar și de inflație. Cu toate acestea, operatorii de pe litoral îşi doresc să menţină aceleaşi tarife la pachetele turistice și în sezonul estival 2023, în ciuda scumpirilor cu care se confruntă.

Principalul factor perturbator care a influențat cererea la nivelul întregului litoral și care, de altfel, a avut un impact în toată industria de turism, este legat de războiul din Ucraina, care a accentuat presiunea inflaționistă. Scumpirile în lanț ale produselor și serviciilor au dus la scăderea apetitului românilor pentru vacanțe în general, nu doar pe litoral, pentru că primul lucru la care oamenii renunță în momentul în care se confruntă cu dificultăți financiare este vacanța”, a transmis Ionuț Nedea, fondatorul agenției de turism “Litoralulromânesc.ro” .

În contextul inflației, cei din industrie speră ca turiștii să vâneze mai ales pachetele speciale și să se orienteze după prețul cel mai mic.  Din feriricire, oferte există. Primele pachete pentru 2023 în condițiile de rezervare ale programului Înscrieri Timpurii vor fi disponibile chiar din luna septembrie.

Există o preocupare la nivelul industriei pentru a menține tarifele din 2022 și în 2023, astfel încât să nu fie pusă o presiune și mai mare pe bugetul de vacanță al românilor. Până la ora aceasta, 90% dintre hotelierii cu care am discutat acest subiect și-au exprimat dorința de a păstra prețurile nemodificate, deși, la rândul lor, sunt puși în situația de a face față unor cheltuieli mai mari generate de inflație și de creșterea TVA la cazare”, a spus Ionuț Nedea.

Turoperatorul estimează că scumpirile vor influența și modul în care românii vor rezerva sejururi pentru vara viitoare. În acest sezon, valoarea medie a unei vacanțe pe litoral a fost de 498 de euro pentru două persoane, în creștere ușoară, de 6 procente, față de 2021, când a fost 470 euro. Durata medie a sejurului în acest an a fost de 5,1 nopți față de 5,4 nopți anul trecut.

Programul Înscrieri Timpurii – care prevede reduceri de până la 50% la pachetele turistice rezervate din timp și condiții speciale de rezervare – este varianta optimă pentru cei care vor să-și securizeze bugetul de vacanță și să fie siguri că se vor bucura de un sejur vara viitoare”, subliniază reprezentantul Litoralulromanesc.ro.

Pe de altă parte, dacă în 2021 pandemia i-a determinat pe mulți români să-și facă vacanțele în țară, litoralul autohton fiind destinația favorită, lucrurile s-au schimbat în 2022, când românii au putut călători fără restricții în străinătate. Astfel, acel segment de turiști care au venit la Marea Neagră anul trecut conjuctural, din cauza crizei sanitare, s-au îndreptat vara aceasta către destinațiile pe care le frecventau în alți ani, adică Grecia, Turcia, Spania etc.

În acest context, deși destinația, în ansamblu, a înregistrat o scădere a cererii, noi, ca agenție de turism, am reușit să avem atât o creștere a vânzărilor, cât și a numărului de turiști, ceea ce reprezintă o performanță. Explicația este aceea că, de-a lungul anilor, am reușit să câștigăm încrederea românilor care au apelat la serviciile noastre și care au devenit turiști fideli”,  a spus Ionuţ Nedea.

În sezonul estival 2022, românii care au ales să-și facă vacanțele pe litoral, au căutat pachete cu servicii integrate, care să includă nu doar cazare și masa, ci și plajă și agrement. De asemenea, turiștii au pus din ce în ce mai mult accent pe calitatea destinației, atât în ceea ce privește accesibilitatea, cât și aspectul general al stațiunii alese și variantele de petrecere a timpului liber.

Pentru Litoralulromanesc.ro, sezonul 2022 a însemnat o creștere a vânzărilor cu aproximativ 18 procente în comparație cu vara trecută. Astfel, compania raportează vânzări de 194 de milioane de lei față de 165 milioane de lei în 2021. În schimb, creșterea volumului de turiști a fost mai temperată, de aproximativ 6%, peste 220.000 de persoane rezervându-și sejurul la mare în 2022 prin intermediul turoperatorului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*