FOTO VIDEO Sportivii de la CS Victoria Cumpăna au fost premiați de autoritatea locală. Mariana Gâju: “Ei se numără printre cei mai buni români ai comunei”

Sportivii din Cumpăna au fost premiați. FOTO Ciprian Cucui

A fost zi de sărbătoare la Cumpăna. După an de muncă intensă, sportivii din cadrul CS Victoria Cumpăna au fost premiați de autoritatea locală. Ei au reușit să depășească așteptările antrenorilor și au adus la Cumpăna în acest an numeroase medalii de la competiții interne și internaționale la care au participat. Primarul Mariana Gâju a precizat că sportivii din Cumpăna se numără printre cei mai buni români ai comunei. Ea a afirmat că Primăria îi va sprijini în continuare și le va crea condițiile pentru a face performanță.

Președintele Consiliului Director al Clubului Sportiv Victoria Cumpăna, Elena Frâncu, a declarat pentru CTnews că la Cumpăna a fost mereu o atmosferă pentru performanță.

Aici la Cumpăna a fost întotdeauna o atmosferă de performanță, transmisă de profesori și antrenori. Noi știm că performanța sportivă e muncă de Sisif, am transmis acest mesaj în momentul în care copiii au venit la performanță și nouă ni se pare normalitate.

Dacă pleci pe un astfel de drum ca în orice meserie trebuie să muncești și să ai această bucurie pe care au avut-o astăzi părinții. 80% din ce se întâmplă aici este meritul doamnei primar, care pentru noi nu face politică, face numai administrație sportivă și ăsta este motivul pentru care acești copii și antrenori au simțit ce înseamnă să fii medaliat mondial, european sau național”, a spus Elena Frâncu.

Fosta mare sportivă a dezvăluit că pentru ea cea mai mare performanță obținută în acest an de sportivii din Cumpăna este un loc la Campionatul Mondial de Juniori.

Pentru mine cea mai importantă este cea de la lupte, un loc 3 la un campionat mondial de juniori înseamnă foarte mult. Medaliile naționale sunt pentru mine normalitate, dar poate uneori, eu sunt foarte exigentă, dar transmit această exigență pentru că dacă ajungi până la mondiale înseamnă că te numești sportiv de performanță”, a declarat Elena Frâncu.

Ea a explicat și care este rețea pentru a ajunge un sportiv de top.

Au nevoie de talent în primul rând, de o viață cu un regim sănătos, un antrenor foarte bun și cu o susținere ca cea de la Cumpăna”.

Directorul CS Victoria Cumpăna, Ion Răuță, a spus că în comună se află una dintre cele mai moderne baze sportive din țară.

Noi suntem un caz fericit, la nivelul comunei Cumpăna, atât doamna primar, cât și UAT-ul s-au gândit la viitorul copiilor nu numai pentru sport pentru că prin sport putem să acoperim și multe probleme pe care copiii noștri le pot înfrunta pe parcursul vieții. Avem o bază materială extraordinară, poate una dintre cele mai moderne sau frumoase din țară. Avem trei săli de sport, avem un complex sportiv care este dotat cu un teren de fotbal, două terenuri de tenis de câmp, un teren de baschet, un teren de handbal și unul de volei, teren complex prevăzut cu nocturnă, cu tribune pentru spectatori în număr de 860 de locuri”, a afirmat Ion Răuță.

El a explicat că pe lângă această bază, o altă cheie a succesului o reprezintă antrenorii din cadrul secțiilor sportive.

Având această bază modernă, dar pe lângă venim și cu antrenorii pe care am putut să îi atragem în cadrul cluburului, antrenori care sunt toți sunt foști campioni la disciplinele respective, campioni naționali, unii chiar campioni balcanici sau europeni, dau dovadă de multă seriozitate, profesionalism, multă muncă și datorită lor și condițiilor pe care le avem am putut ca în cei patru ani să apară aceste rezultate. Pentru noi sunt peste așteptări”, a transmis directorul CS Victoria Cumpăna.

Ion Răuță este mândru de toate medaliile obținute de sportivii clubului.

De toate medaliile sunt mândru, nu aș putea să aleg o performanță pentru că știu cât efort fac toți copiii de la toate secțiile și atunci poate aș dezamăgi o secție sau un copil. Noi suntem mândri de toate medaliile obținute de sportivii din Cumpăna, ne fac imagine clubului, dar și comunei”, a mai spus Ion Răuță.

Primarul Mariana Gâju a afirmat că la CS Victoria Cumpăna sunt legitimați 400 de copii, la șase secții.

De-a lungul anului 2021, an greu din punct de vedere financiar, eforturile sunt extraordinar de mari, criticile unor consilieri locali opozanți culorii politice a primarului, nu ne-au făcut să dăm înapoi niciodată nu voi face pasul înapoi când este vorba despre 400 de copii care sunt legitimați la CS Victoria Cumpăna.

Pandemia ne-a oprit să îi aducem în sală pe toți cei care au avut participare la viața sportivă cumpăneană în 2021 pentru că vă imaginați aici au fost doar cei premiați, cei care au câștigat un titlu, o medalie, un loc pe podium în anul 2021”, a spus primarul din Cumpăna.

Ea a precizat că va fi amenajată o altă configurație pentru sala de sport de pe strada Dacia.

Cum eu să mă plâng că trebuie să alerg după bani, că trebuie să alerg după fonduri, că trebuie să mai construim o sală de sport, să mai amenajăm acum o altă configurație a sălii de sport de pe strada Dacia care va fi destinată la trei secții: secția de gimnatiscă ritmică, lupte și scrimă. Din 2862 de comune ale României singura afiliată la Federația Română de Gimnastică este secția de gimnastică CS Victoria Cumpănă”, a explicat Mariana Gâju.

Ea a menționat că festivitatea de premiere a fost dedicată Zilei Naționale.

“Manifestarea de astăzi a fost dedicată Zilei de 1 Decembrie, ei se numără printre cei mai buni români ai comunei Cumpăna, ambasadori ai comunei. Steagul comunei Cumpăna a fost ridicat datorită eforturilor lor, datorită participării lor consecvente la viața sportivă. Nu faci performanță făcând antrenamente în salturi , ci tot timpul după un anumit program”, a mai spus primarul din Cumpăna.

Mariana Gâju a avut și un mesaj pentru copiii de la CS Victoria, dar și pentru părinții acestora.

Mesajul este acela că niciodată nu voi face pasul înapoi de a îmbogăți patrimoniul sportiv al comunei Cumpăna, de a crea condiții și mai multe și mai bune pentru ca ai noștri copii să se poată pregăti pentru a avea o viață sportivă activă. Chiar dacă nu toți ajung performeri, sportul îi ajută”.

 

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*