Cine a trecut printr-o operație știe cât de dificilă poate să fie recuperarea. Iar dacă discutăm de probleme de coloană sau ortopedice, atunci săptămânile de după intervenția chirurgicală sunt cruciale. Un spital din județul Constanța a trecut deja la următorul nivel atunci când vine vorba de recuperarea meicală.
Doctorul Oana Apostoiu, medic specialist recuperare și reabilitare medicală de la Ovidius Clinical Hospital ne-a prezentat facilitățile unității medicale care face minuni în privința problemelor de spate și de coloană.
Bazinul special în care înoți ca în mare
Adrian Boioglu: Pacienții care vin la dumneavoastră cu astfel de probleme cu siguranță sunt interesați să știe: “În cât timp plec eu acasă? În cât timp se rezolvă problema asta? “. Știu că e greu de exprimat, e greu de stabilit în zile sau săptămâni sau așa mai departe și atunci ce le spuneți celor care intră în cabinet la dumneavoastră și vă întreabă: “Doamnă doctor, în cât timp pot să plec acasă?” În cât timp rezolvați această problemă?
Dr. Oana Apostoiu: Planul de recuperare îl stabilim în principal pentru două săptămâni din start și vom urmări evoluția la finalul programului acestuia și considerăm dacă este de continuat sau va reveni peste șase luni când este benefic să mai efectuăm o dată programul.
Adrian Boioglu: OCH-ul are aparatură modernă. Puteți să vorbiți puțin despre aparatura pe care o folosiți și tehnicile pe care le folosiți pentru recuperarea pacienților cu astfel de probleme?
Dr. Oana Apostoiu: Bun. Vom recomanda o combinație între terapie în general, pentru a avea o eficacitate în tratament și sunt fie din cadrul dispozitivelor de electroterapie care sunt: de joasă, de medie frecvență, de înaltă frecvență pentru a ajuta contracturile musculare și cu scop antalgic. Diverse dispozitive pe partea de kinetoterapie unde la fel, avem nevoie de a lucra pe anumite exerciții.
Adrian Boioglu: Cu alte cuvinte, merg la un fel de sală de gimnastică medicală.
Dr. Oana Apostoiu: Este mult medical vorbind căci trebuie mai mult supravegherea de către kinetoterapeut, exemplificate exercițiile, urmărite și corectate, fie că sunt la spalier, la salteluțe, fie pe aparatele speciale ale OCH-ului, aparatele HUR care sunt pe bază de aer comprimat, unde rezistențele pentru anumite grupe musculare sunt bine setate și nu sunt cu risc de a provoca alte dureri sau de a complica situația, fiind supravegherea non-stop. Mai special este bazinul terapeutic căci mișcarea blândă, în apă, este mult mai utilă în cazul persoanelor care chiar prezintă dureri la mișcare și atunci mișcarea în apă este mult mai benefică.
Adrian Boioglu: Aici voiam să ajung, bazinul acela arată foarte bine, aveți acolo și biciclete speciale pentru apă, aveți inclusiv camere video din câte am văzut La ce ajută un astfel de bazin un pacient care vine la dumneavoastră?
Dr. Oana Apostoiu: Este deosebit de important și ajută și în urmărirea noastră și din punctul pacientului de vedere deoarece camerele care sunt setate în apă monitorizează și își vede singur mișcarea iar noi putem să corectăm și mai bine mișcările și exercițiile respective. Bicicleta în apă la fel are rolul deosebit având și un jet subacval, din față creând o rezistență.
Adrian Boioglu: Cu alte cuvinte înoți ca și cum ai înota în ocean sau în mare…
Dr. Oana Apostoiu: Da, contra curentului respectiv unde putem mima anumite mișcări de înot și inclusiv cele la bicicletă, accesoriile acestea sunt deosebit de importante, plus celelalte exerciții cu specific pentru coloană, exemplificate de către kinetoterapeut în apă, unde, la fel, musculatura abdominală cât și paravertebrală este lucrată exact așa cum ne dorim.
Adrian Boioglu: Ați tot vorbit despre kinetoterapeut și despre personalul care este aici. Haideți să ne spuneți câteva cuvinte despre ce specialiști aveți, câți sunt la OCH care au grijă despre astfel de pacienți?
Dr. Oana Apostoiu: Da, echipa noastră este grupată și pe partea de bazin și pe partea de sală, la gimnastica medicală unde supravegherea întotdeauna este strictă pentru că fiecare pacient are planul individual de recuperare și conform indicațiilor medicului, trebuie urmărite exact obiectivele respective.
Adrian Boioglu: Câți oameni ar fi care se ocupă cu asta? Eu știu, vin aici ca pacient, câți oameni vor avea grijă de mine?
Dr. Oana Apostoiu: Destui. Atât la electroterapie când pacientul este în cele treizeci-patruzeci de minute ce sunt dedicate terapiei, asistentul de electroterapie va sta numai lângă pacient urmând exact intensitatea curentului, exact durata și ceea ce simte pacientul: dacă este confortabil pe pat, dacă îl doare sau nu o anumită regiune, la fel și în sala de gimnastică atunci când un exercițiu nu este corect efectuat, imediat este kinetoterapeutul în prezență.
Adrian Boioglu: Deci nu ai cum să faci ceva greșit, îți iese întotdeauna…
Dr. Oana Apostoiu: Ba mai mult, asta le și explicam pacienților, să învețe împreună de la echipă tot ce li se explică inclusiv la bazin când nu e doar un bazin, nu înotăm, nu se fac alte lucruri.
Adrian Boioglu: Bun, pacientul care vine și face toate aceste proceduri, înțeleg că în două săptămâni puteți să vă dați seama dacă mai are sau nu nevoie, se va întoarce mai târziu, îl verificați și după un alt număr de luni, de exemplu?
Dr. Oana Apostoiu: În principal verificarea esențială este cea de după două săptămâni, tocmai și cele mai frecvente cazuri sunt în evoluție favorabilă, inclusiv comparăm prima zi de când am început și inclusiv schimbarea este și a grimasei, a mimicii pacientului când la sfârșitul programului devine chiar mult mai zâmbitor, mult mai relaxat.
Adrian Boioglu: În momentul în care un pacient are astfel de probleme, înțelegem prevenția, aș vrea să ne spuneți de ce ar trebui să vină la OCH dacă au această problemă.
Dr. Oana Apostoiu: Chiar dacă nu sunt dureri grave ci cărora le pot fi recomandate calmante, e bine să se prezinte. E bine dacă locul de muncă este solicitant sau extrema cealaltă, sedentar, tocmai și în vederea unei întrețineri, pentru că, automat, tot ce ține în ziua de astăzi ca job, fie că stăm prea mult jos sau prea mult cărăm, avem nevoie de un program de recuperare prin gimnastică medicală, este esențial. Tonusul muscular are altă pregătire, ca să zicem așa și pot să vină pentru a se întreține, de două-trei ori pe săptămână, suntem pe fondul a zece ședințe ca și grup de idee și pot să fie efectuate de întreținere ulterior sub supravegherea medicală și tipizarea exercițiilor.
Adrian Boioglu: Asta e doar preventiv sau doar în cazul în care apar dureri sau probleme?
Dr. Oana Apostoiu: Preventiv. Pentru că e mai bine să prevenim, să facem o profilaxie pentru a nu ajunge în momentul în care durerea este cruntă sau nu mai știm cum să dăm din colț în colț și începem să luăm calmante sau să facem deja întreruperea activităților. Pe frânturi din luna respectivă să fim în repaus.
Adrian Boioglu: Cu alte cuvinte, e indicat să prevenim decât să ajungem la operație sau la alte probleme.
Dr. Oana Apostoiu: Da, principiul nostru așa este. Recomandăm și promovăm mișcarea în general, încât să facem anumite prevenții
Facilitățile OCH pentru recuperarea și reabilitarea medicală
Laboratorul de recuperare-reabilitare medicală al OCH cuprinde ca element central bazinul de hidrokinetoterapie, însoțit de sala de kinetoterapie cu aparatură de ultimă generaţie şi sălile de fizioterapie unde se poate efectua toata gama de proceduri specifice.
Bazinul de hidrokinetoterapie este dotat cu:
- duş subacval pentru membrele inferioare şi coloana vertebrală;
- bicicletă şi bandă de mers subacvatică (aquabicking, aquajogging).
Programele de hidrokinetoterapie sunt individualizate pentru fiecare pacient, fiind coordonate permanent de kinetoterapeut. Bazinul are un sector special, dotat cu sistemul de contra curent care permite înot pe distanţă nelimitată sau mişcări cu rezistenţă marită împotriva curentului de apa. Mişcările sunt filmate de camera video cu proiectarea simultană a acestora pe un ecran TV, putând fi vizualizate de către pacient şi kinetoterapeut. Se poate de asemenea şi înregistra programul de recuperare.
Programul de exerciții în apă AQUA ENERGY, ce se efectuează în cadrul bazinului de hidrokinetoterapie, oferă beneficii multiple pentru starea generală de sănătate, și poate fi efectuat de către orice persoană, indiferent de vârstă sau condiție fizică, pentru a reduce tensiunile acumulate în organism și pentru a îmbunătăți postura întregului corp.
Sala de kinetoterapie, pe lânga aparatura specifică oricărei săli de kinetoterapie (spalier, saltea pentru exerciţii, masă pentru kinetoterapie, bancă de gimnastică, gym ball, swing stick, săculeţi cu nisip 0,5kg, 1kg, 1,5kg, roată antrenare membre superioare şi umăr, placă de balans pentru echilibru, bara paralelă pentru reeducarea mersului, reeducarea prehensiunii, stepper, banda de alergat, bicicletă orizontală), dispune şi de echipamente speciale, profesionale de top de la compania HUR din Finlanda. Acestea au un mecanism de rezistenţă pneumatică, permit testarea izometrică (singurele echipamente de acest tip din ţară) şi prilejuiesc şi individualizarea programului de kinetoterapie cu ajutorul unui card (SMART CARD), cu înregistrarea datelor de la fiecare sedinţă şi întocmirea personalizată a programului de tonifiere si a rapoartelor de lucru pentru diferite nivele de fitness ( capacitatea corpului de a rezista la efort).
Sala mai are şi un aparat PULLEY HUR folosit pentru o varietate mare de exerciţii pentru membrele superioare şi inferioare, cu încărcare, uşor de adaptat şi pentru pacienţii aflați în fotoliu rulant. Bicicleta ergometrică şi banda de alergare sunt destinate persoanelor cu greutate de până la 180 de kilograme.
Terapia manual-posturală pentru prevenția și tratamentul afecțiunilor osteo-articulare vizează păstrarea sau redobândirea simetriei bazinului, a sănătății coloanei vertebrale, corectarea centrului de greutate, fiind atât o metodă profilactică, cât și de tratament,și poate ameliora sau vindeca o serie de afecțiuni.
Cabinetele de electroterapie detin gama completa de aparatura pentru curent galvanic de joasa frecventa si de medie frecventa, ultrasunete, laserterapie, microunde şi magnetoterapie. Iată doar câteva dintre procedurile pe care poți să le urmezi:
- Electroterapie (curent galvanic, curent de joasă frecvenţă, curent de medie frecvenţă, ultrasunete, microunde, laser)
- Masaj regional (20 min)
- Masaj general (45 min)
- Kinetoterapie
- Kinetoterapie individual
- Hidrokinetoterapie
- Hidrokinetoterapie individual
- Hidrokinetoterapia pentru gravide
Cum faci o programare la Ovidius Clinical Hospital
Ovidius Clinical Hospital este un spital multi-disciplinar cu dotări ultra-moderne, conceput să ofere îngrijiri de specialitate pacienţilor cu afecţiuni chirurgicale și medicale din numeroase de specialități.
Programul de lucru al Ambulatoriului este de luni până vineri, între orele 8.00 și 21.00 și sâmbătă între 8.00 și 15.00.
Spitalul are program permanent cu 2 linii de gardă în spital în specialitățile chirurgie generală și anestezie și terapie intensivă, dublate de linii de gardă la domiciliu în specialităţile chirurgie generală, anestezie și terapie intensivă şi imagistică medicală.
Informații și programări la telefon: 0241 480 400. E-mail: office@ovidius-ch.ro sau pe site-ul: www.Ovidius-CH.ro
Be the first to comment