FOTO VIDEO Șase milioane de euro, investite în dezvoltarea primei rețele de canalizare din comuna Mircea Vodă. Primarul George Ionașcu: „Scăpăm de așa – numitul WC din fundul curții”

Primarul George Ionașcu,. FOTO Adrian Boioglu

Rețeaua de canalizare este departe de a mai fi un element de lux în secolul XXI. Cu toate acestea, multe localități din mediul rural funcționează fără un astfel de sistem. O undă de civilizație a răzbătut asupra comunei Mircea Vodă, din județul Constanța, unde lucrările de înființare a primei rețele de canalizare din localitate sunt deja în stadiu avansat, oferindu-le oamenilor o perspectivă optimistă asupra confortului din propriile gospodării. Despre lucrările care se execută la nivelul comunei, a vorbit, pentru CTnews, primarul George Ionașcu:

„Proiectul, într-adevăr, aduce comuna în anii 2020. Vreau să spun de la început că lucrarea pe al cărei șantier ne aflăm este lucrarea de canalizare și este un pas spre secolul XXI. Produce mult disconfort, dar va genera, în viitor și un grad ridicat de civilizație pentru cetățeni, fiindcă scăpăm de acele fose septice, scăpăm de latrine, scăpăm – așa cum știe toată lumea – de WC-ul din fundul curții. Cu adevărat putem spune că, ușor, ușor, ne îndreptăm cu gradul de civilizație către nivelul din municipii și orașe”.

Extinderea rețelei de canalizare pe raza comunei Mircea Vodă a fost posibilă prin atragerea de fonduri europene. Cea care pune în aplicare proiectul este RAJA Constanța, cu sprijin important și din partea Primăriei din Mircea Vodă. Circa șase milioane de euro costă importantul pas către confortul esențial al peste 5.000 de persoane.

„Lucrarea de canalizare este efectuată de operatorul regional, de RAJA Constanța, în colaborare cu Primăria Comunei Mircea Vodă. Proiectul este finanțat prin POIM, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, are o valoare de aproximativ șase milioane de euro, iar Primăria Mircea Vodă contribuie cu 2% din valoarea lucrărilor”, a explicat primarul.

Deocamdată, investiția este limitată doar la raza localității Mircea Vodă, urmând, promite șeful administrației publice locale, să se depună proiecte pentru atragerea de finanțare și pentru satele Gherghina, Satu Nou și Țibrinu. Acestea nu au fost ignorate atunci când s-a depus proiectul inițial, ci nuanța vine din legislația fondurilor europene, pentru care așezările rurale cu sub 2.000 de locuitori nu reprezintă o atractivitate crescută. Primarul George Ionașcu dă, însă, asigurări că odată finalizat actualul șantier de la Mircea Vodă, va căuta soluții și pentru statele aparținătoare.

În actualul proiect de înființare a rețelei de canalizare intră și amplasarea unei stații de captare a apelor uzate, după cum explică tot primarul George Ionașcu:

„Acele bazine sunt stații de pompare a apei uzate. Tot ce avem de pe străzi se strânge în sistem gravitațional, iar în acele bazine se colectează, fiind direcționate către stația de epurare de la Medgidia”.

Autorizația pentru înființarea rețelei de canalizare a fost emisă încă din 2018, a mai mărturisit șeful administrației publice locale, însă hățișul birocratic a încetinit procesul de punere în aplicare a întregului proiect.

„Lucrarea efectivă a început în 2021 și țin să menționez că lucrările de canalizare nu sunt farmacie și produc cel mai mult disconfort, pentru că se lucrează în subteran și la adâncimi foarte mari, dar sperăm noi, până la sfârșitul anului 2024 sistemul va deveni operațional și vom uita de acest disconfort și vom păși, cu adevărat, în secolul XXI”, a mai completat primarul.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*